Un celebru artist român a fost operat pe creier. În ce stare se află

Celebrități, CoolNews, NEWS
share

Nicu Covaci, liderul și compozitorul formației Phoenix, în vârstă de 76 de ani, a suferit o intervenție chirurgicală de urgență la creier vineri, la Spitalul Județean din Timișoara.

Conform medicilor, problemele de sănătate ale lui Nicu Covaci au apărut cu aproximativ două săptămâni în urmă, când acesta a început să simtă amorțeli în zona feței. Apoi a început să îi fie afectată vederea, ceea ce l-a determinat să efectueze o scanare RMN, care a relevat o problemă gravă.

Diagnosticul stabilit de specialiștii de la Secția de Neurochirurgie a Spitalului Județean Timișoara, sub conducerea medicului Horia Pleș, a fost „proces expansiv intracranian”. Printr-o intervenție chirurgicală ce a durat aproximativ șase ore, a fost îndepărtată o tumoră cerebrală, iar mostrele prelevate au fost trimise pentru analiză la laborator. Rezultatele acestora vor determina natura malignă sau benignă a tumorii.

Medicii au confirmat că operația a fost un succes și că starea de sănătate a lui Nicu Covaci evoluează favorabil, conform news.ro. În prezent, acesta se află în continuare sub ventilație mecanică, fiind internat în secția de terapie intensivă a Spitalului Județean, însă există perspective că va putea fi extubat în următoarele ore, conform acelorași surse medicale.

 

sursa foto: Daniel Robert Dinu/Gigxels

Articole similare

50 Cent este în proces după o presupusă mărire a penisului. Ce spune judecătorul

Într-o știre pe care nu credeam că o vom mai scrie în 2022, un judecător a refuzat să respingă proce...

Doja Cat, forțată să anuleze mai multe concerte din cauza unei operații la amigdale

Doja Cat a fost nevoită să-și anuleze mai multe concerte din cauza unei operații la amigdale. Săp...

VIRAL: Chirurg multitasking - a operat un pacient, în timp ce era pe ZOOM la o audiere într-un proce...

Ce înseamnă să fii multitasking? Sau poate să ai o atenție distributivă ieșită din comun? Aflăm d...