Rusia a ridicat un spital de campanie la Beirut

NEWS
share

În contextul în care spitalele locale nu mai fac față numărului mare de răniți, Rusia a ridicat joi un spital de campanie la Beirut.

Spitalul de campanie va fi deservit de medici ruşi şi instalarea acestuia a fost organizată de Ministerul rus al Situaţiilor de Urgenţă. Potrivit acestuia, 120 de specialişti ruşi sunt implicaţi în operaţiunile din Liban după explozia care s-a soldat cu 137 de morţi şi circa 5.000 de răniţi, conform ultimului bilanţ provizoriu.

Au sărit în aer peste 2.700 de tone de nitrat de amoniu, depozitate în orașul-port în condiții nesigure, adică echivalentul unei bombe atomice.
Imaginile terifiante ale deflagrației, una dintre cele mai puternice înregistrate la nivel mondial în ultimii ani, au făcut înconjurul lumii și au stârnit un val de empatie.

Mai multe țări s-au alăturat eforturilor de a ajuta libanezii năpăstuiți.

În jur de 300.000 de persoane au rămas fără adăpost după explozia de la Beirut.

Oricine poate ajuta, printr-o donație către Crucea Roșie din Liban, organizație mobilizată rapid în sprijinul celor afectați de această nenorocire, care s-a adăugat unei crize economice profunde și, totodată, actualei pandemii de coronavirus.

FOTO: EMERCOM of Russia

Articole similare

Un bărbat din Rusia a fost amendat după ce l-a visat pe Zelenski

Un rus a fost amendat cu 30.000 de ruble (aproximativ 2.000 de lei) pentru că a postat pe Instagram ...

[BREAKFAST] Un soldat rus a fost spionat în propria casă după ce a montat o cameră de supraveghere f...

O cameră de supraveghere stradala din orașul ucrainean Liman a ajuns în Siberia, într-o localitate d...

Putin are un bodyguard care îi strânge excrementele în deplasări pentru a nu divulga informații

Un nou raport bizar susține că gărzile de corp ale lui Vladimir Putin îi colectează excrementele în ...