Virgin Galactic pleacă în spațiu în 6 zile. Sir Richard Branson va fi la bord (VIDEO)

CoolNews, Tech
share

6 zile și câteva ore ne mai despart de următoarea lansare istorică Virgin Galactic.

Virgin Galactic a anunțat că va avea un zbor de testare cu racheta SpaceShipTwo Unity pe 11 iulie, cu mai bine de o săptămână înainte ca primul zbor turistic al Blue Origin să fie lansat pe 20 iulie, cu Jeff Bezos la bord.

Misiunea “Unity 22” va duce 6 oameni în spațiu, între care doi piloți și patru specialiști care vor testa experiența zborului turistic în spațiu. Între pasageri, inclusiv fondatorul imperiului Virgin: Sir Richard Branson.

Compania Virgin Galactic, înfiinţată de Sir Richard Branson, a anunţat în luna mai că a primit aprobarea din partea Administraţiei Federale a Aviaţiei (Federal Aviation Administration – FAA) din Statele Unite pentru a trimite oameni în spaţiu.

Acesta va fi primul zbor cu echipaj complet la bordul unei nave Virgin Galactic, în pregătirea zborurilor turistice în spațiu.

Echipajul Unity 22

Pe lângă Sir Richard Branson și cei doi piloți, Dave Mackay și Michael Masucci, ceilalți pasageri fac parte din personalul Virgin Galactic: Sirisha Bandla, Vice President of Government Affairs and Research Operations, Beth Moses, Chief Astronaut Instructor, Colin Bennett, Lead Operations Engineer.

FOTO/VIDEO: Virgin Galactic

Articole similare

Primul zbor de turism spațial al companiei Virgin Galactic are loc joi. Printre pasageri se află și ...

Compania Virgin Galactic lansează joi, 10 august 2023, primul său zbor de turism spaţial. Pasageri v...

[BREAKFAST] Au trecut cinci ani de când SpaceX a trimis în spațiu mașina personală a lui Elon Musk...

Au trecut cinci ani de când SpaceX a trimis în spațiu mașina personală a lui Elon Musk, vehiculul Te...

[BREAKFAST] Jeff Bezos şi Jay-Z vor să cumpere o echipă de fotbal american

Publicaţiile Washington Post şi People, citând fiecare surse anonime, afirmă că Bezos ia în consider...