Animalul trăiește liber, acum, într-o rezervaţie. După 6 ani de libertate are în continuare momente lungi de letargie şi se plimbă obsesiv în cerc, ca şi cum ar fi într-o cuşcă mică.
„Timp de 20 de ani, Ina a avut parte de jumătate de piscină, jumătate de adăpost şi jumătate din spaţiul de plimbare. Practic, a trăit doar pe jumătate la Grădina zoo din Piatra Neamţ – la propriu şi la figurat. A împărţit cu sora ei, Anca, un singur ţarc. Acesta era prevăzut cu un singur bazin de apă, un singur bârlog şi un singur teren „de plimbare”, iar ursoaicele erau… două. Unica soluţie găsită de administrator a fost preluată din şah – o rocadă săptămânală între cele două surori”, este povestea ursoaicei Ina, prezentată pe site-ul Asociaţia „Milioane de Prieteni”.
După ce ONG-ul a făcut ani la rând mai multe sesizări, administraţia locală a renunţat la ursul care a fost adus în rezervaţie în octombrie 2014.
„Când mergeţi la o grădină zoologică care are spaţii minuscule pentru animale, să vă aduceţi aminte de mişcările Inei! Mintea ei a rămas captivă într-o cuşcă imaginară, aceeaşi care a ţinut-o prizonieră timp de 20 de ani. Aceasta este imaginea traumei care uneori nu se vindecă şi nu se uită niciodată!”, este mesajul tulburător transmis de asociaţie pe pagina de Facebook.
foto – pixabay