O tânără care căuta oferte pentru săptămâna 7-14 august în hoteluri din Mamaia şi Miami a descoperit în multe cazuri preţuri mult mai mici decât cele de pe litoralul românesc.
„Mamaia şi Miami au în comun câteva litere, dar în rest absolut nimic. Iar asta o spune cineva care a fost în ambele locuri şi a putut să le compare. Bine, de fapt nu există termen de comparaţie. În schimb, preţurile sunt mai piperate în unele cazuri la noi decât la americani, ceea ce ar trebui să fie o surpriză. Numai că înţeleg de la prietenii din ţară că nu e tocmai o surpriză”, a scris tânăra pe o reţea de socializare.
„Un apartament la 4 stele în Nuvo Suites Hotel din Miami, pentru două persoane, în săptămâna 7-14 august costă rezervat acum 3.102 lei, adică echivalentul acestei sume în dolari. Exact în aceeaşi perioadă, la Mamaia, avem ofertă în Hotel Scapino, tot 4 stele, la 10.150 de lei. Prima dată am crezut că am nevoie de ochelari, apoi m-am gândit că preţul de la hotelul din Miami e exprimat în dolari, iar eu am făcut o confuzie şi am trecut lei. Dar nu, nu am făcut nicio confuzie, era preţul exprimat în lei. Deci cazarea în Mamaia poate să coste, în condiţii asemănătoare, mai mult decât triplu decât în Miami”, a adăugat tânăra.
foto – Pixabay