Un nou festival în România

Energia aia bună
share

Primarul municipiului Constanţa, Decebal Făgădău, a anunţat că la malul mării ar putea fi organizat un festival asemănător Untold, iar prima ediţie ar putea să aibă să aibă loc în acest an. Evenimentul va fi organizat de ehipa care se ocupă de festivalul din Cluj.

“Am luat hotărârea de a ne îndrepta spre un parteneriat în vederea organizării unui festival, nu Untold, ci un festival de sine stătător, dar cu aceeaşi echipă care are deja o reţetă de succes şi care are un palmares unic în România. Îi asigur că efortul meu personal va fi acela de a asigura tot suportul pe care oraşul îl poate acorda unui asemenea eveniment şi dincolo de experienţa pe care o au la Untold, să construim un eveniment unic care să aşeze Constanţa pe harta europeană şi mondială a festivalurilor de gen. Infrastructura oraşului este generoasă, un festival la malul mării este binevenit oricând, avem deja evenimente de tradiţie, iar un eveniment în parteneriat s-ar încadra, spun eu, potrivit, într-o agendă pe termen scurt, mediu şi lung. Parteneriatul pe care ni-l propunem nu vizează un singur an sau un singur eveniment”, a afirmat Decebal Făgădău.

Organizatorii au mai spus că în câteva săptămâni vor putea anunţa festivalul, în prezent lucrându-se şi la găsirea unui loc potrivit, dar şi a unei perioade în care să aibă loc evenimentul.

Bogdan, Shurubel și Ionuț cred că România va deveni ușor-ușor țara cu cele mai tari festivaluri din lume. Țara lui DJ Dracula.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.
Articole similare

[BREAKFAST] Cazinoul din Constanța, restaurat și pregătit pentru a fi redat publicului

Unul dintre cele mai emblematice monumente arhitecturale ale României, Cazinoul din Constanța, se ap...

Nostalgia revine la București pe 7- 8 martie la Romexpo. "Flori, fete sau băieți" – o ediție special...

Nostalgia revine la București pe 7-8 martie la Romexpo! "Flori, fete sau băieți" – o ediție specială...

Sătănel (Alexandra Barac) câștigă pentru a doua oară Red Bull Dance Your Style

Sătănel (Alexandra Barac) a câştigat aseară, la Bucureşti, pentru a doua oară competiţia de all styl...