Surpriza unui elev de clasa a XI-a pentru colegii lui care dau Bacalaureatul, devenită virală – FOTO

CoolNews, Viral
share

Să tot ai colegi ca el! Elevii de la Colegiul Național “Iancu de Hunedoara” au fost primiți azi, înainte să intre la prima probă a Bacalaureatului 2020, de un imens banner cu poza lor și un mesaj sugestiv – ”Viitorul poartă numele fiecăruia dintre voi. Noi credem în viitor”.

Un banner imens pe care au fost imprimate fotografii ale absolvenților din promoția 2019-2020 de la Colegiul Național „Iancu de Hunedoara” a fost desfășurat pe pereții liceului.

Ideea a venit din partea a doi elevi, Vlad Fîntînă (clasa a XI-a) și Teodora Schiau (clasa a IX-a), care au primit sprijinul Consiliului Elevilor dar și al directorului liceului, care a finanțat realizarea bannerului.

”În momentul de față sunt în clasa a XI-a, dar am mulți prieteni în clasa a XII-a, care erau triști de faptul că nu vor avea parte de specificele evenimente ale absolvirii precum banchetul, predarea cheii sau Gaudeamusul, așa că m-am gândit că ar fi frumos să îi surprind cu ceva încurajator, care să le ridice moralul în această perioada dificilă.

Izolarea m-a făcut să realizez cât de important este să rămânem uniți, iar astfel am considerat că această inițiativă este cea mai potrivită pentru a le aminti colegilor noștri că nu am uitat de ei și că le suntem alături atunci când au nevoie. E un sentiment aparte să știi că ești susținut și apreciat de liceul tău. Întâmplător, am văzut o idee similară a unor colegi de la alt liceu din țară, de unde m-am și inspirat”, spune Vlad Fîntînă .

Pregătirea surprizei pentru absolvenții clasei a XII-a a durat două săptămâni, timp în care totul s-a derulat în secret, pentru a nu strica surpriza înainte de venirea lor pentru probele de la Bacalaureat.

Bacalaureatul 2020 a început azi

Peste 155.000 de absolvenți ai clasei a XII-a susțin, de luni, Bacalaureatul.

Examenul, organizat în 1.095 de centre, începe cu proba scrisă la Limba și Literatura Română.

Marți se va desfășura proba la Limba și literatura maternă, iar miercuri va avea loc proba obligatorie a profilului.

Ultima probă scrisă din această sesiune, proba la alegere a profilului și a specializării, este programată joi.

Pentru susținerea probelor scrise s-au înscris aproximativ 155.500 candidați, dintre care aproximativ 123.800 candidați din promoția curentă, respectiv 31.800 candidați din promoțiile anterioare.

Afișarea primelor rezultate, în centrele de examen și pe site-ul bacalaureat.edu.ro, este prevăzută pentru data de 30 iunie, până în ora 12.00.

Articole similare

Un psiholog dă sfaturi pentru elevi: “Nu vă neglijați plăcerile când sunteți stresați. Relaxați-vă, ...

În perioada Evaluării Naționale, a Bacalureatului, dar și a altor examene, Ana Anghelescu, unul dint...

Ce subiecte au picat la ultima probă a Bacalauretului

Joi, absolvenții de liceu au încheiat cu Bacalaureatul. S-a ținut ultima probă, cea la alegere a ...

Consiliul Național al Elevilor: E nevoie de săli izolate și subiecte de rezervă pentru elevii depist...

Klaus Iohannis a avut joi o ședință cu reprezentanții Guvernului, pe tema măsurilor de gestionare a ...