S-a decis piesa pe care ROXEN o va interpreta la Eurovision 2021 – VIDEO

Muzică
share

Roxen va interpreta piesa „Amnesia” la Eurovision 2021. Pentru piesa aleasă de juriu a fost realizat și un videoclip, regizat de Bogdan Păun.

Luminiţa Anghel, Andrei Tudor, Liana Stanciu, Lucian Ștefan, Bogdan Păun, Liviu Elekes, Bogdan Pavlică, Dan Manoliu și Gabriel Scîrlet au format juriul care a decis, anul acesta, piesa României la Eurovision.

“Pentru mine, ultimul an a fost unul plin, din toate punctele de vedere, cu momente bune și mai puțin bune, însă ceea ce contează este că am avut câteva proiecte care m-au bucurat nespus.

Piesa Amnesia este una extrem de personală, cuprinde toate aceste sentimente pe care le-am trăit în ultima perioadă și le dă voce.

O simt aproape de mine, mă reprezintă, iar sufletul meu și trăirile mele se regăsesc în ea. Le mulțumesc tuturor celor care au fost alături de mine în tot acest timp și m-au susținut necondiționat.

Vă iubesc și așteptam cu nerăbdare să împărtășesc cu voi această piesă minunată”, a declarat Roxen.

Articole similare

Roxen lansează călătoria spre „Infinit”. Ascultă noua ei piesă chiar aici

După ce Roxen ne-a lăsat să ne bucurăm de piesa ,,Cenușă”, artista revine cu o piesă care să vă atin...

[INTERVIU] Selin: Sper să ajung în România cât de curând

Selin, care își reflectă pasiunea ei pentru muzică încă din copilărie și care a înflorit prin educaț...

Roxen alungă norii grei cu ,,Cenușă”

Un pian alert și un set de tobe cu bătăi mistice îi stau drept acompaniament lui Roxen în dialogul p...