O primă variantă de Clubhouse pentru Android a fost publicată pe GooglePlay în mai. După doar două săptămâni, peste un milion de utilizatori de Android s-au înscris în Clubhouse. Cifra este una uriașă dacă privim la luna ianuarie, când aplicația a fost rezervată dar celor cu iPhone, iar atunci numărul utilizatorilor era de 2 milioane.
Dar și mai impresionantă este cifra la aproape o lună de când Clubhouse a ajuns pe Android, acum fiind peste 5.000.000 de descărcări din Google Play. Lipsește totuși o cifră exactă a utilizatorilor activi de Clubhouse pe Android, accesul în aplicație fiind în continuare doar celor care primesc o invitație.
ClubHouse este o rețea socială pentru moment exclusiv audio. Compania se descrie ca fiind „un alt model de aplicație social media, bazat pe voce, care permite tuturor să interacționeze, să spună povești, să își depăneze amintirile sau să cunoască oameni interesanți de pe tot globul.”
Altfel spus, e ca și cum ai „migra” între podcasturi live, dar cu oameni pe care îi cunoști sau cărora vrei să le auzi opiniile.
Ultima actualizare Clubhouse pentru Android a fost făcută pe 4 iunie 2021.