Naomi Osaka se retrage de la Roland Garros

NEWS
share

Naomi Osaka a plecat de la Roland Garros după ce a refuzat să vorbească la conferințele de presă.

Ea a fost amendată și amenințată că va fi suspendată de la toate turneele de Grand Slam, dacă nu revine asupra deciziei. În schimb, jucătoarea niponă a ales să se retragă. Ea spune că suferă de depresie și că mediul conferințelor de presă o traumatizează.

”Nu am dorit niciodată să fiu un motiv de distragere şi recunosc că nu e cel mai potrivit moment, iar mesajul meu ar fi putut fi mai clar. Însă, ce e cel mai important, nu aş trivializa niciodată termenul de sănătate mentală şi nici nu l-aş folosi cu uşurinţă.

Adevărul este că am suferit momente îndelungate de depresie după US Open 2018 şi am avut dificultăţi foarte mari să trec peste ele. Toţi care mă cunosc ştiu că sunt introvertită şi toţi cei care m-au văzut la turnee au observat că deseori port căşti audio, care mă ajută să trec peste anxietatea mea social”, a explicat Naomi Osaka pe Twitter.

”Cea mai bună alegere pentru turneu, pentru celelalte jucătoare şi pentru mine este să mă retrag (din turneu), pentru ca toată lumea să se poată concentra pe tenis”, a mai scris Naomi Osaka.

Anterior acestei decizii, Naomi Osaka a fost amendată cu suma de 15.000 de dolari de organizatorii turneului de la Paris pentru faptul că a lipsit de la conferinţa de presă care a urmat victoriei sale din primul tur, 6-4, 7-6 (5) cu Patricia Ţig.

Articole similare

Naomi Osaka nu mai joacă la Wimbledon

Naomi Osaka va lipsi de la turneul de la Wimbledon, programat să înceapă de luni într-o săptămână. ...

Djokovic, singurul tenisman din era Open care câștigă de cel puțin două ori fiecare turneu de Grand ...

Novak Djokovic a câștigat Roland Garros după o revenire senzațională în finala cu cel mai în formă j...

Roland Garros: Două jucătoare ale României intră vineri pe teren. Vezi aici cu cine joacă

Vineri, în turneul feminin de la Roland Garros, intră pe teren cele două reprezentante ale României....