Confidenţialitate

Liderul cecenilor se îmbracă de la Prada

Celebrități, CoolNews, Viral
share

Ramzan Kadyrov, unul dintre liderii Ceceniei, a făcut câteva alegeri legate de modă, surprinzătoare în timpul unui discurs de săptămâna trecută.

Ramzan Kadyrov, șeful republicii ruse Cecenia, a ținut săptămâna trecută un discurs în care a cerut președintelui ucrainean Volodimir Zelenski să-l sune pe Vladimir Putin și să-i ceară iertare. „În acest moment, nu avem o singură victimă sau rănit, nici măcar unui bărbat nu i-a curs sânge din nas”, s-a lăudat el, potrivit Al Jazeera.

În timpul discursului său, Kadyrov a purtat o pereche de cizme Prada Monolith, care vin cu un preț uriaș de 1.580 de dolari.

Între timp, în cizmele sale scumpe, Kadyrov arată ca un oligarh agresor, un bărbat care crede că banii și puterea lui pot amenința un adversar să se predea. Din nefericire pentru Kadyrov și Putin, președintele Ucrainei Zelensky joacă jocul aparițiilor cu mult mai mult succes: în discursurile și videoclipurile postate pe rețelele de socializare, arată calm și eroic, purtând costume și cravate demne sau haine militare standard”, analizează gq.com

 

sursa foto: Getty Images; Colaj realizat de Gabe Conte

Articole similare

Un bărbat din Rusia a fost amendat după ce l-a visat pe Zelenski

Un rus a fost amendat cu 30.000 de ruble (aproximativ 2.000 de lei) pentru că a postat pe Instagram ...

Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a fost numit „Personalitatea Anului” de către revista TIM...

Revista TIME l-a numit pe președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, personalitatea anului 2022, iar...

Fragmente de rachetă au fost găsite în Republica Moldova, la 30 de kilometri de România

Poliția din Republica Moldova spune că a găsit fragmente de rachete în regiunea Briceni, în apropier...