Deja este prea multă violență în showbiz! Poate e de la astenia aceasta de toamnă, nu știm, dar pare că tot mai multe vedete cedează nervos în ultimele zile. Dacă acum câteva zile scriam despre McGregor că a sărit la gâtul lui Machine Gun Kelly, iată că G-Eazy s-a luat la bătaie cu 2 bărbați și chiar a ajuns să fie arestat.
Pentru cine nu știe, G-Eazy este un rapper american, din California. A avut relații de-a lungul timpului cu Halsey și Ashley Benson, iar în 2019 a cântat pentru prima dată în România, la festivalul Neversea.
Stilul său de viață este cunoscut de mai toți fanii lui. Îi place să se distreze, câteodată peste măsură și de cele mai multe ori întrece toate limitele.
La începutul săptămânii, G-Eazy a fost arestat în New York pentru că s-ar fi bătut cu doi bărbați. Tot ce știm până acum e că artistul se afla în oraș pentru gala MTV VMA. Artistul era la un bar împreună cu mai mulți prieteni, iar cineva din anturajul lui a aruncat cu o sticlă spre alt grup. De aici cearta a escaladat și nu au mai putut fi opriți decât de forțele de ordine.
Rapperul a fost eliberat rapid, dar nu înainte de a fi trimis în sala de judecată.
G-Eazy nu se află la primul arest. Anterior, el a pledat vinovat de acuzațiile de agresiune, deținere de droguri și de rezistență la arestarea rezultată dintr-un incident din 2018, într-un club de noapte din Suedia. La acea vreme totul s-a rezolvat cu o amendă de 10.000 de dolari și cu plata daunelor către bărbatul pe care l-a agresat.
Până una-alta, noi așteptăm cel de-al 4-lea album al artistului care este programat să apară luna acesta. These Things Happen Too, urmeză să fie prezent pe toate serviciile de streaming din 24 septembrie.
I know it's been a long, long time… pic.twitter.com/Wp6GvhAMAE
— G-Eazy (@G_Eazy) September 8, 2021