Cum și-au luat țeapă elevii din Bacău la simularea evaluării naționale de la matematică

CoolNews, Energia aia bună
share

Elevii de a VIII-a din comuna Răchitoasa, județul Bacău, au rezolvat subiectele de anul trecut la simularea evaluării naționale de la matematică.

Profii din comisie au printat din greșeală subiectele pe care le aveau salvate pe calculator de anul trecut, în loc să le scoată pe cele primite de la Inspectoratul Școlar Județean pentru testarea de săptămâna trecută.

Purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Școlar Județean Bacău, Oana Bărbuț, spune că regretă eroarea, dar că întâmplarea îi va ajuta pe profesori să fie mai atenți la examenul real din vară.

„Acesta a fost un exercițiu util membrilor comisiei, până la urmă, pentru că în felul acesta au înțeles cât este de importantă pregătirea examenului, și aceasta va fi un exercițiu util tuturor, pentru că nu doar elevii trebuie să fie pregătiți, ci și comisiile aferente”, a explicat Oana Bărbuț.

Ștergerea subiectelor din anii trecuți este principala condiție pe care trebuie să o îndeplinească profii atunci când primesc noile subiecte de la Inspectorat, iar cei de la școala din Răchitoasa nu s-au ținut de instrucțiunile astea, spun reprezentanții ISJ.

De aceea ISJ va monitoriza comisia de la Răchitoasa până la sfârșitul anului ca să se asigure că examenul se va desfășura corect.

Elevii vor trece prin emoții noi pentru că vor relua simularea evaluării naționale cu subiecte noi.

Articole similare

Elevii se reîntorc în bănci. Prima zi de școală din anul 2024 reprezintă și startul modulului 3 de c...

8 ianuarie este prima zi de cursuri din anul 2024 și startul modulului 3 de cursuri.  Elevii vor ...

STUDIU World Vision România: O treime dintre adolescenții din mediul rural se teme că nu va merge la...

80% dintre adolescenții de la sate și alte comunități dezavantajate își doresc să ajungă la facultat...

Cum arată școala în care vor învăța de azi elevii unui sat din Ialomița

Elevii din localitatea ialomițeană Perieți vor merge de azi cu mai mult drag la școală. Unitatea ...