Cum arată interiorul Virgin Galactic, naveta care ar putea duce turişti în spaţiu

CoolNews, Tech
share

Compania Virgin Galactic a prezentat, marţi, un model de cabină de lux pentru un vehicul spaţial comercial destinat transportării persoanelor foarte bogate la preţuri de peste 250.000 de dolari.

Virgin Galactic consideră cabina navei spaţiale „elementul central” al experienţei destinate persoanelor care îşi permit să cumpere bilete la costuri de peste 250.000 de dolari. Spaţiul interior oferă fiecărui client „siguranţă fără distragerea atenţiei, absorţia subtilă a perioadelor de intensitate senzorială, iar fiecare astronaut va beneficia de un nivel de intimitate necesar descoperirii personale şi transformării”.

Compania a transmis că intenţionează să transporte primii clienţi în spaţiu spre sfârşitul acestui an. Înainte de acest moment crucial, Virgin Galactic l-a numit săptămâna trecută pe un fost veteran al companiei Walt Disney în funcţia de director şi a intensificat gradual eforturile de marketing pentru prezentarea zborurilor spaţiale de plăcere ca fiind cele mai noi tipuri de experienţe pentru persoanele aflate în căutare de aventură.

„Atunci când am înfiinţat Virgin Galactic, am început cu ceea ce credeam a fi o experinţă optimă pentru clienţi, iar apoi am construit naveta spaţială în jurul acestui model”, a declarat antreprenorul britanic Richard Branson, fondatorul Virgin.

Articole similare

Primul zbor de turism spațial al companiei Virgin Galactic are loc joi. Printre pasageri se află și ...

Compania Virgin Galactic lansează joi, 10 august 2023, primul său zbor de turism spaţial. Pasageri v...

Călătoria lui Richard Branson în spațiu, prezisă în ”The Simpsons”

”The Simpsons” reușește să prevadă viitorul, iar asta nu este o noutate. Mai nou, călătoria lui Rich...

Zborul Virgin Galactic Unity 22, în imagini (GALERIE FOTO)

Primul zbor în spațiu care a inclus primii pasageri, pe lângă astronauți, s-a încheiat cu succes dum...