Avril Lavigne: „Deja acceptasem și mă mă împăcasem cu gândul că voi muri”

Celebrități
share

Te-ai întrebat cum de Avril Lavigne a dispărut brusc din showbiz? Cântăreaţa are peste 35.000.000 de albume şi peste 50.000.000 de single-uri vândute în întreaga lume, cu opt nominalizări la Premiile Grammy şi tot atâtea Premii Juno ale muzicii canadiene câştigate.

Totuși, până în luna septembrie nimeni nu mai auzise mai nimic despre ea. Pe 19 septembrie, Avril Lavigne a lansat un nou single, primul după o absenţă de cinci ani, intitulat „Head Above Water”. A fost ocazia perfectă pentru ca presa să o ia la întrebări, iar artista a găsit puterea să vorbească deschis și despre problemele de sănătate cu care s-a confruntat în perioada în care a lipsit.

Cântăreaţa a dezvăluit faptul că a stat imobilizată la pat timp de cinci luni din cauza maladiei Lyme. În „Head Above Water”, Avril Lavigne caută să transmită prin versuri o parte din zbuciumul ultimilor ani.

„Am stat doi ani de zile numai în pat. Am luat numeroase medicamente printre care antibiotice și pastile antimalarie, dar rezultatele refuzau să apară. Îmi era atât de rău încât am crezut că voi muri.

Deja acceptasem și mă mă împăcasem cu gândul că voi muri. Toți mă întrebau ce am? Am găsit curajul de a le spune ce boală am și care sunt efectele ei”, a mărturisit Avril Lavigne într-un interviu pentru Billboard.

Articole similare

The Weeknd reuseste un nou record - primul loc in topul Billboard Hot 100 din toate timpurile cu hit...

Hitul “Blinding Lights” de la The Weeknd este noua piesa de pe primul loc in Billboard Hot 100 Song ...

Drake revine pe primul loc în clasamentul Billboard 200, cu albumul "Certified Lover Boy", pentru a ...

Drake revine în această săptămână pe primul loc în Billboard 200. Materialul “Certified Lover Boy” e...

Drake ocupă primul loc în întreaga lume cu albumul "Certified Lover Boy"

Noul album al lui Drake, “Certified Lover Boy”, este cel mai ascultat album al anului, în prima săpt...