ZHAO și MICUTZU au lansat „Dans” cu un videoclip plin de vedete

Muzică
share

ZHAO și-a dorit să facă o piesă pe care să danseze și cei care în mod normal nu fac asta, care dansează la petreceri doar în gând, să ducă „dansul prost la rand de artă”, așa cum spune el. De la idee la realizarea piesei a fost doar un pas. L-a cooptat pe Micutzu, care a primit cu brațele deschise propunerea de a se alătura proiectului, și așa a apărut Dans, o piesă veselă și optimistă, care aduce un vibe bun.

Ideea clipului a fost inspirată din imagini amuzante de la nunta lui Cătălin Bordea, în care invitații făceau dance battle. Așa că ZHAO și-a dorit ca videoclipul să fie un dance battle între oameni care nu știu să danseze.

În videoclip apar Micutzu, Zhao si fiul sau, Chef Florin Dumitrescu, INNA, Gina Pistol, ANTONIA, Bromania, Roxen, Andi Moisescu, STEFANIA, Serban Copot si multi altii. Toți au primit piesa și propunerea de a face parte din clip, căreia i-au răspuns cu câte un filmuleț în care apar dansând.

“De mult voiam să fac o piesă pe care să danseze și cei ca mine, care se mișcă de parcă s-au încălțat invers, care dansează-n gând la petreceri. Am făcut piesa, i-am trimis-o lui Micutzu să o audă, văzusem și niște imagini de la nunta lui Bordea, în care făceau dance battle, și chiar așa voiam să fie clipul, un dance battle între oameni care nu știu să danseze. După ce mi-a zis că-i place, i-am propus să cânte pe ea. Fast forward, a scris, a tras piesa, și, pentru că nu puteam să filmăm clipul din cauza restricțiilor, a venit cu ideea să trimitem piesa pe la cine cunoaștem și, cine simte să participe la clip să ne trimită câte o filmare. În câteva zile ni s-au alăturat și oamenii din clip, cărora le mulțumim mult pentru sprijin și că ne ajută să dăm vibe-ul bun. Chiar aveam nevoie de niște veselie”, a declarat ZHAO.

“Când am auzit prima dată piesa lui ZHAO, nu am putut sta jos. Am început să dansez, deși eu nu dansez și îmi place să stau jos. Piesa era însoțită și de un clip provizoriu, alcătuit din imagini cu oameni dragi mie dansând la nunta lui Bordea și a Liviei, fomentul fiind unul amuzant, dar parcă sublinia și mai bine scopul piesei: dansează ca și cum nu te privește sau nu te judecă nimeni. După care, ZHAO mi-a făcut încă o bucurie și m-a invitat să fac parte din proiect, ceea ce m-a onorat. Sunt fericit că putem transmite prin această piesă exact ce lipsește în perioada asta: optimism”, a completat Micutzu.

Articole similare

Klaus & Barroso prezintă: „Frățioru’ meu”- Amuly și Azteca feat „Micutzu”

Realizatorii filmului Klaus & Barroso au colaborat cu artiștii Amuly și Azteca la realizarea unu...

Irina Rimes și Micutzu sunt protagoniștii videoclipului ,,Gelos”

La sfârșitul primăverii, Irina Rimes ne oferea doar o bucățică din piesa ,,Gelos”, cântată pe străzi...

[BREAKFAST] O profesoară din Brazilia a fost demisă din cauza dansurilor „prea sexy” cu elevii la or...

Cibelly Ferreira, o profesoară de limba engleză la o școală din Brazilia, a fost demisă de conducere...