VUNK și Holy Molly lansează varianta acustică a celui mai nou single al trupei, „Felicitări, ai reușit!”

CoolNews, Muzică
share

VUNK și Holy Molly lansează varianta acustică a celui mai nou single al trupei, „Felicitări, ai reușit!”, o versiune sensibilă a piesei dulce-amăruie, care transmite un mesaj sarcastic unei persoane care la un moment dat a fost persoana iubită. Vocea lui Holy Molly vine ca o completare firească a vocii lui Cornel Ilie, îmbinându-se prefect pe acordurile de chitară acustică.

Videoclipul îi surprinde pe cei doi într-un cadru intim, ca doi prieteni vechi care s-au întâlnit pentru a depăna amintiri.

Este așa o mare bucurie să întâlnești artiști care au poftă să exploreze, să încerce idei care nu fac parte din zona muzicală pentru care sunt cunoscuți sau foarte difuzați. Holly Molly m-a impresionat foarte tare prin câtă emoție a adus cântecului nostru, prin felul propriu de a descoperi acest cântec, ce arată multă educație și cultură muzicală, la nivel de interpretare.

Pe lângă toate astea am descoperit și un artist foarte serios, ceea ce este din ce in de mai rar, mai ales la generația foarte tânără.

A devenit cunoscută de către toată țara cântând despre ploaie, pe când nouă ne-a adus tot soarele în “Felicitări, ai reușit!”, a declarat Cornel Ilie (VUNK).

 

Este o onoare imensă pentru mine să cânt pe o piesă scrisă de Vunk, acea trupa care a inspirat mereu curaj, energie, romantism pentru generaţia mea.

“Felicitări, ai reuşit” este poate primul dialog muzical pe care l-am avut până acum. Şi pentru că a fost atât de uşor să lucrăm împreună, am putut să scoatem la iveală, în varianta acustică, emoţia eliberatoare descrisă în piesă, îndemnul de a renunţa la greutatea pe care fiecare o poartă pe umeri când iubeşte şi nu e înţeles.

Felicitări, ai reuşit să iubeşti şi să te laşi de iubit! Dar fii cu zâmbetul pe buze, abia acum ţi se deschide inima!”, a declarat Holy Molly.

 

Piesa „Felicitări, ai reușit!” urmează single-urile „Asta-i pentru altcineva” și „Dorul are multe forme”, dedicat Zilei Dorului de pe 13 mai – lansate în prima jumătate a anului. Piesa este compusă de către Cornel Ilie, solistul trupei VUNK și produsă de către Gabriel Maga, iar acum, Holy Molly îndulcește piesa cu vocea sa recognoscibilă.

De 28 ani pe scena muzicală din România, VUNK este trupa inovației în rock-ul românesc. Primul videoclip 3D, primul concert multimedia, primul afiș exclusiv din GIF-uri sau primul videoclip filmat live pe Facebook. Single-uri precum “Pleacă” (Hit Gold), “Vreau o țară ca afară” (hit popular, devenit slogan național), “Așa și” sau “Numai la doi” au ocupat primul loc în topurile radio de-a lungul anilor, timp de mai multe săptămâni. În 2018, formația VUNK a devenit protagonista primului documentar al unui artist român – “Jur să spun adevărul”. Folosind tehnologia, show-urile spectaculoase și cântecele cu mesaj profund, VUNK își continuă viziunea de a conecta oamenii și de a le aduce bucurie, încredere și speranță.

Holy Molly s-a făcut cunoscută în urma pieselor „Menage a Trois”, „Back to her”, „Twinkle”,  „Shot a friend”, dar și a single-ului în limba română alături de rapper-ul Tata Vlad, „Plouă”. Energia și versatilitatea sa artistică reprezintă unele dintre cele mai importante atuu-uri ale sale.

Articole similare

VUNK a lansat albumul "De luni până duminică"

Treizeci de ani de activitate, numeroase single-uri de succes, concerte sold-out și turnee, iar acum...

Holy Molly - la un pas de Grammy-uri. Artista declară că ar fi avut șansa să cânte la celebrul eveni...

Premiile Grammy adună cele mai mari vedete din lume la un loc. Beyonce, Celine Dion, Bruno Mars, Ade...

La aniversarea de 30 ani, VUNK lansează noul album "De Luni Până Duminică", dar și un turneu prin ța...

VUNK împlinește în acest an 30 de ani de când ne aduce emoția muzicii bune. A venit momentul să schi...