Videoclipul unei manele a fost filmat în biblioteca de la Universitatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”

CoolNews, Viral
share

Videoclipul unei manele a fost filmat în biblioteca prestigioasei Universități de Medicină și Farmacie „Carol Davila” din București, după cum a semnalat ieri, pe Facebook, medicul cardiolog Vasi Rădulescu.

Medicul a primit un mesaj de la un student revoltat de cele întâmplate. Acesta atrage atenția că în videoclip unele cărți sunt răsfoite fără nicio grijă, în condițiile în care studenții nu au acces la ele, acestea fiind prea vechi.

Mesajul studentului:

„Domnule doctor Rădulescu, vreau să vă arăt ceva. Acesta este un videoclip al unei manele. Este filmat în biblioteca mare din UMF Carol Davila, pe parchetul pe care au călcat, cândva, George Emil Palade, Ion Cantacuzino, Prof. Gerota sau Victor Babeș.

Aici s-a ajuns, la o asemenea prostituție pentru câteva mii de euro, probabil, într-una din cele mai importante instituții academice din țară.

Eu, ca student, sunt profund dezamăgit. Îmi va fi greu să mai intru la fel în bibliotecă. Nu mai spun că, la unele cărti “pipăite” atât de tandru de doamna manelistă, noi nici nu avem acces. Sunt prea vechi și valoroase, iar noi suntem doar studenți, nu maneliști.

Nu știu exact de ce v-am scris, poate pentru ca percep în Dumneavoastră vocea noastră, a celor care (încă) mai sperăm.

Poate vă va amuza, poate va va face greață. Aici am ajuns…”

Articole similare

Killa Fonic a lansat videoclipul DVNS, piesă care s-a auzit prima dată la Virgin Tonic - VIDEO

Mai țineți minte când Killa Fonic ne-a vizitat la începuturile Virgin Radio Romania și a improvizat ...

Cum sună cea mai nouă piesă a Irinei Rimes - VIDEO

Irina Rimes continuă povestea iubirilor secrete și tocmai a lansat "În locul meu", al doilea episod ...

Snow Patrol lansează ”What If This Is All The Love You Ever Get” - VIDEOCLIP

Snow Patrol lansează single-ul „What If This Is All The Love You Ever Get", o piesă care vine la pac...