Grecia transmite că va primi turiștii din Uniunea Europeană încă de la jumătatea lunii aprilie, cu o lună mai devreme decât anunțase inițial.
Aflat la București, la invitația omologului român Claudiu Năsui, ministrul grec al Turismului a anunțat condițiile pe care trebuie să le îndeplinească cei care doresc să meargă în Grecia.
„Pentru turiştii din UE, inclusiv pentru români, Grecia se va deschide undeva la mijlocul lunii aprilie, înaintea sărbătorilor pascale. Ştim că ţara noastră este o destinaţie preferată pentru petrecerea acestor sărbători. Ca să poată veni cineva în ţara noastră trebuie să aibă un test negativ, fie să fie vaccinat, ori să fi trecut deja prin boală”, a spus Charis Theocharis într-o conferinţă de presă, vineri.
Turiștii care vor să viziteze Grecia vor trebuie fie să prezinte dovada vaccinării anti-COVID, fie să arate că au dobândit anticorpi în urma infecției cu SARS-CoV-2 sau să prezinte un test PCR negativ.
Chiar și așa, turiștii vor fi supuși unor teste aleatorii pentru COVID. Vorbim aici de teste rapide, pentru ca turiștii al căror rezultat va fi pozitiv să poată fi carantinați imediat, fără a mai aștepta rezultatul 24 de ore, așa cum s-a întâmplat vara trecută.
„Este prima ţară pe care o vizitez în urma finalizării planului de deschidere a sezonului turistic. Avem un plan integrat de deschidere a turismului, un plan care anul trecut s-a dovedit un real succes, am demonstrat că se poate face turism şi în aceste condiţii”, a mai spus ministrul elen al Turismului, în cadrul vizitei la București