Advertisement
Advertisement

Un român din Botoșani și-a trasat propria trecere de pietoni. Ce a pățit apoi

CoolNews, Viral
share

Un român din comuna Vorona, Botoșani este anchetat acum de polițiști pentru că pe un drum județean și-a trasat propria trecere de pietoni, vopsită cu bidineaua.

Șoferii care trec prin zonă sunt derutați de marcajul care, de la depărtare, pare cât se poate de autentic.

“În acest caz se fac cercetări pentru identificarea autorului. S-a deschis dosar penal in rem, fiind efectuate cercetări pentru împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice şi au fost anunţaţi administratorii drumului pentru înlăturarea marcajului”, a declarat, vineri, pentru MEDIAFAX, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Botoşani, Maria Carp.

Contactat de corespondentul MEDIAFAX, primarul comunei Vorona, Aurel Ştefan, nu a vrut să comenteze ceea ce s-a întâmplat pe drumul judeţean care trece prin comuna pe care o conduce, susţinând că “în comună sunt probleme mai importante decât aceasta”.

Articole similare

Raiduri ale agenților federali din SUA la proprietățile cântărețului Puff Daddy. De ce a fost acuzat...

Agenții Departamentului pentru Securitate Internă al SUA au declanșat o anchetă care îl vizează pe f...

[BREAKFAST] Cât au costat crinii și lalelele plantate în Botoșani. Primarul le-a comandat pentru ama...

Primarul Botoșaniului a fost plasat sub control judiciar, în urma unor percheziții, după ce a fost d...

Zeci de elevi de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” așteaptă un răspuns în urma anchetelor care ...

Zeci de elevi de la Colegiul Național „Gheorghe Șincai” din București așteaptă încă un răspuns după ...