23/11/2020 @ 08:41
Întreaga scenă s-a petrecut în Mar del Plata, Buenos Aires, potrivit The Sun.
Bărbatul a încercat să smulgă un smartphone din mâna unei tinere de aproape 1.50 înălţime, fără să știe că femeia era luptătoare de MMA. Aceasta l-a pus la pământ şi l-a blocat cu picioarele, nu înainte să îi aplice câteva lovituri.
Mai multe persoane, uluite de modul în care femeia s-a dezlănţuit asupra hoţului, au încercat să îi separe, mai ales că tâlharul era aproape inconştient.
„Ia-ţi un loc de muncă! Tu crezi că stau toată ziua închisă la serviciu doar ca să mă furi tu în trei secunde?!” se aude Brisa ţipând spre bărbat pe înregistrarea trecătorilor care s-au oprit să filmeze întreaga scenă.
Foto – Twitter