Traficanţi de droguri, arestaţi după ce i-au salvat de la înec pe poliţiştii care îi urmăreau pe mare

CoolNews, Viral
share

Patru traficanţi de droguri i-au salvat vineri de la înec pe trei agenţi ai Gărzii civile spaniole, în timp ce erau urmăriţi de către aceştia pe mare, dar gestul lor nu i-a scutit de a fi arestaţi pentru transportul a trei tone de haşiş, au anunţat autorităţile spaniole,informează Agerpres.

Faptele s-au produs vineri dimineaţă, când o ambarcaţiune a Gărzii civile a urmărit o „barcă cu motor suspectată că transporta droguri cu patru persoane la bord”, în largul Mijas (Andaluzia, extremitatea sudică), a indicat într-un comunicat Garda civilă, forţa poliţiei spaniole cu statut militar.

Un elicopter al Gărzii civile le-a cerut, prin megafon, presupuşilor traficanţi să le vină în ajutor agenţilor de poliţie, ceea ce ei au făcut.

Dar, în final, cei patru ocupanţi ai ambarcaţiunii „au fost arestaţi pentru delictul de trafic de droguri şi peste 80 de baloturi cu haşiş, care căzuseră în apă, au fost recuperate, având o greutate de aproximativ 3 tone”, conform comunicatului.

Articole similare

Ana Morodan, reținută 24 de ore după ce a provocat un accident de circulație și a refuzat recoltarea...

Ana Morodan a fost reţinută pentru 24 de ore, după ce marţi a provocat un accident de circulaţie, a ...

Patru indivizi i-au furat unui om un colet, expediat din Olanda la autogara Militari. În pachet era ...

Patru persoane au fost arestate preventiv, fiind acuzate că au tâlhărit o alta, căreia i-au luat col...

Două persoane au murit și mai multe sunt în stare gravă după ce au consumat droguri la festivalul SA...

Două persoane ar fi murit în urma unei supradoze după ce mai mulți tineri care participau la Festiva...