TOP 10 Virgin Radio Romania Breakfast: Ce poți face dacă rămâi fără internet?

share

Ingredientele unei dimineți perfecte? Pentru unii energie debordantă, un mic dejun copios, bună dispoziție, un duș răcoros și un zâmbet pe buze. Pentru alții câteva ore de somn în plus. Virgin Radio Breakfast îți colorează diminețile cu acel bonus de energie și bună dispoziție molipsitoare. Iar de administrarea dozelor zilnice de energie se ocupă Veronica Trandafir și Andrei Niculae!

Toată planeta a fost aseară în sevraj! Facebook, Instagram, WhatsApp și Messenger n-au mai putut fi accesate de pe la ora 18. Nu mai e o știre pentru nimeni, toată lumea a aflat fără să vrea. Unora le-a părut rău, le-a fost greu să își petreacă seara fără un scroll prin feed, altora le-a prins bine sau nici măcar nu au băgat de seamă.

Nouă ne-a fost destul de greu, trebuie să recunoaștem. Dar am reușit să găsim destule activități cu care să ne umplem timpul. Mai mult decât atât, pentru a ne pregăti pentru următoarea ”catastrofă” de genul acesta, Veronica Trandafir și Andrei Niculae ți-au pregătit un top al activităților cu care poți trece peste astfel de probleme:

 

1. Fă un throwback cu tine și răsfoiește albumele

Mai ai albume cu fotografii prin casă? Cu siguranță! Toată lumea are. În felul acesta poți să aduci Instagram-ul în offline și poți da „scroll” prin feed-ul fizic. Adică te poți uita la pozele cu tine de când erai mic, să-ți mai aduci aminte de locurile pe care le vizitai, sau să dai de prieteni din copilărie pe care i-ai uitat și să le dai add pe Facebook după ce se rezolvă erorile.

2. Probează toate hainele din dulap

E o posibilitate foarte mare să nu-ți mai vină muuuulte dintre hainele pe care le ții în dulap. Trecem deja de ceva timp printr-o pandemie care ne ține în casă și a avut efect asupra tuturor. Toți am luat câteva kilograme în plus. Poate ai un tricou, o rochie, sau un pantalon care nu-ți mai vin. Probează-le și donează-le dacă nu-ți mai vin. Sunt atâția oameni care ar avea nevoie de ele!

3. Sună-ți toate rudele de gradul doi sau trei

Chiar dacă tu îi suni pentru că te plictisești, ei ar fi extrem de fericiți să te audă. Poți să afli tot felul de vești, bune sau mai puțin bune, la care nu te așteptai. Sau, de ce nu, poate reușești să te faci cu ceva bănuți cadou de la ei. Oricum, un borcănaș de zacuscă tot îți vor trimite! Deci? Ce zici? Merită să-ți iei câteva minute pentru a-ți suna rudele?

4. Fă-ți ordine în punga cu pungi

Toți avem o astfel de pungă cu pungi. Și e normal. În felul acesta evităm să aruncăm plastic la gunoi și nu mai poluăm. Dar unele dintre ele pot fi biodegradabile, adică te poți trezi doar cu rămășițe de pungi după ceva timp. Ia-ți câteva minute și fă ordine în punga ta cu pungi. S-ar putea să mai uiți de plictiseală câteva minute.

5. Citește toate etichetele

Bine, asta dacă n-ai chef să citești o carte, desigur. Poți să citești etichetele produselor din frigider, etichetele produselor cosmetice din baie, sau etichetele hainelor pentru a afla la ce temperatură ar trebui să le speli. Sunt multe informații acolo pe care ar trebui să le afli. Poate chiar ți-ar prinde bine să îți arunci un ochi pe eticheta tricoului pe care îl porți chiar acum 😉

6. Mai mănâncă ceva 

Exact cum am făcut pe tot timpul pandemiei. Asta e, nu are cine să ne judece. Chiar ar trebui să-ți faci provizii de snack-uri pentru perioada care vine. Niște chipsuri, napolitane, biscuiți sau niște alune, ar trebui să te scape de plictiseală pentru câteva minute bune.

Ai totuși grijă și nu exagera. Nu ne asumăm vina pentru eventualele carii care ar putea să apară!

7. Deschide cartea aceea de dezvoltare personală pe care ai primit-o cadou de ziua ta dar nu ai răsfoit-o niciodată

Am ajuns toți la o vârstă și nu mai primim dulciuri, jucării, sau tot felul de chestii fun de ziua noastră. Cartea aia de dezvoltare personală pe care ai primit-o când ai împlinit 20 de ani, încă te așteaptă. Să știi că e foarte posibil să găsești acolo rețeta reală pentru a scăpa de criza lipsei internetului. O rudă sau un prieten a crezut că îți va folosi. Poate nu uiți să-i povestești ce ai învățat nou și să-i spui ce îți dorești pentru următoarea aniversare ca să n-o mai dea în bară.

8. Du gunoiul de mai multe ori

E chiar fain să duci gunoiul. Nu, nici noi nu am crezut ce am scris. Dar hei, te poți întâlni cu vecinii pe scară și puteți socializa. Dacă îți lipsesc meme-urile de pe Facebook, îți poate spune el un banc, iar dacă nu poți accesa grupul cu rețete, îl poți ruga pe el să-ți spună ce a mai gătit recent. Cine ar fi crezut că dusul gunoiului poate fi o activitate atât de distractivă?

9. Sună la numere random

Pe bune. Dacă rămâne toată planeta fără acces la rețelele sociale, toată lumea s-ar bucura să primească un apel de la un necunoscut. E ca și cum i-ai da cerere de prietenie unui om cu care nu ai schimbat niciodată vreo vorbă și reușiți să vă dați seama că aveți atâtea în comun! Poate jumătatea ta e chiar la un apel random distanță.

10. Încearcă să-ți amintești vechea parolă de la Hi5. Hai că poți!

Cum era oare? Ce parolă aveam la Hi5? Ar fi tare dacă ai reuși să-ți găsești parola pe care o foloseai atunci. Să citești toate mesajele pe care le primeai, să vezi ce postai, ce muzică ascultai acum aproape 15 ani. Dacă reușești să îți accesezi pagina de Hi5, poate ne trimiți și nouă un screenshot cu o poză cu tine de atunci. Chiar, cu Hi5 nu am avut probleme niciodată. Din ce ne aducem aminte, a putut fi accesat mereu, nu?

Poți asculta Virgin Radio Breakfast cu Veronica Trandafir și Andrei Niculae în fiecare zi, de luni până vineri, de la 6:30 la 10:00. În perioada aceasta, emisia se face de acasă, dar abia așteptăm să ne întoarcem în studio! 

Articole similare

Ziua miracolelor de Crăciun la Virgin Radio Breakfast

Astăzi dimineața, atmosfera magică de sărbători a fost la cote maxime în emisiunea Virgin Radio Brea...

[BREAKFAST] Cățăratul pe munte devine un job pentru tinerii din China

În China, cățăratul pe munte nu este doar o activitate recreativă, ci și o oportunitate de venit. Ti...

[BREAKFAST] Insula unde prințul Harry și Meghan au avut o escapadă romantică, scoasă la vânzare...

O insulă tropicală cu poveste regală este acum pe piață pentru impresionanta sumă de 79,5 milioane d...