#ThatMovie – I’m Thinking Of Ending Things

CoolNews, Filme
share

Recomandarea de săptămâna aceasta e destul de atipică aș spune, fiindcă filmul mi-a dat mixed feelings, încă nu știu dacă mi-a plăcut sau nu, dar un lucru e cert: mi-a rămas în cap și mi-a gâdilat imaginația.

I’m Thinking Of Ending Things a apărut pe 4 septembrie pe Netflix. Că gen este încadrat la dramă/horror, este ecranizarea unei cărți cu același nume și a fost produs și regizat de nimeni altul decât Charlie Kaufman. Dacă va sună cunoscut numele e datorită sau din cauza faptului – depinde dacă v-a plăcut sau nu – că el este vinovatu și pentru Eternal Sunshine of the Spotless Mind.

Revenind, povestea se învârte în jurul unei Ei care pleacă într-o călătorie alături de iubit. Cei doi sunt împreună de puțin timp, iar el o duce la părinții lui, la fermă în care a copilărit. EA acceptă să îi cunoască părinții deși se gândește încontinuu la faptul că vrea să se despartă de EL.

Pe drum au niște dialoguri aparent anoste, dar pline de subînțelesuri artistice, din care deducem că ceva e în neregulă. Ajunși la fermă încep să experimenteze tot felul de evenimente bulversante, care te fac să ai impresia că ai pierdut firul narațiunii.

Și în cazul în care ți s-a părut totul dubios până atunci, stai să ajungi la final – care este o metaforă cu loc de interpretări – tu alegi ce vrei să înțelegi din final.

Nu o să mint, i-am căutat tot felul de explicațîi în cele 2 ore și 14 minute. Am pus de multe ori pauză încercând să găsesc ceva logic de care să mă agăț și care să îmi dea un hint în ceea ce privește direactia filmului și… nu s-a întâmplat.

M-am documentat după și am observat că nu am fost singura pusă în situația de: “La ce mama naibilui m-am uitat?”.

De ce îl recomand? Mi-a plăcut?

Mi-au plăcut interpretările seci ale protagoniștilor, mi-a plăcut aerul teatricesc și totodată mi-a plăcut faptul că am fost lăsată în ceață.

Mi-a plăcut haosul, mi-a plăcut intensitatea care devenea uneori ‘incomodă’ și apăsătoare.

Ce nu mi-a plăcut? Păi… all of the above.

Am uitat să menționez faptul că toți criticii de film au fost absorbiți de I’m thinking of ending things, așa că dacă nu mă credeți pe mine, poate că ei au mai multă veridicitate.

Kaufman’s personal blend of seismic uncertainty, vulnerability and absurdity is exactly the destination you needed to end up at right now – Amestecul personal al lui Kaufman de incertitudine, vulnerabilitate și absurditate seismică este exact destinația la care trebuie să ajungeți chiar acum
David Fear de la Rollin Stone

A surreal Kaufman-escque psychological drama on love, life and loss – O drama psihologică suprarealistă a la Kaufman despre dragoste, viață și pierderi
– Neil Soans de la Times of India

#ThatMovie este recomandarea de film, serial sau TV-show cu care îți poți ocupa timpul în weekend.

#NoSpoilers.

Sper să va placă.

#ThatNew – De Luni până Vineri, de la 13 la 16, Ramona vă aduce cele mai fresh celebrity news, cele mai bune vibe-uri, recomandări de filme și seriale cool, dar și cea mai bună muzică.

Articole similare

Două filme românești, incluse în selecția oficială a Festivalului Internațional de Film de la Cannes...

Două filme românești au fost incluse în selecția oficială a Festivalului Internațional de Film de la...

Universuri în interiorul altor universuri: pășește în culisele 3 Body Problem

Producătorii executivi / realizatorii D.B. Weiss, David Benioff și Alexander Woo, alături de actorii...

Timothée Chalamet se transformă în Bob Dylan pentru un nou film biografic

După mai multe întârzieri în producție, noul film biografic despre Bob Dylan a început filmările - c...