Știi ce sunt pădurile virgine?

CoolNews
share

Știi ce înseamnă virgin, dar într-un alt context, cu siguranță. La fel este și cu pădurile. Sunt locurile alea pure în care natura își urmează cursul.

Pădurile virgine sunt ultimele zone de pe glob în care natura supraviețuiește în forma sa pură, fără niciun fel de intervenție umană. Sunt precum un colț de Rai în care totul este perfect. În pădurea virgină arborii mor de bătrânețe, cad, se rup sau se usucă, iar lemnul mort rămâne acolo, hrănind ecosistemul pentru generațiile viitoare.

În pădurea virgină trăiesc arbori de toate vârstele, de la sămânța abia încolțită, la cei care au atins limita fiziologică, asemenea unei comunități: copii, părinți și bătrâni care se sprijină reciproc, dând curs unei vieți armonioase și sănătoase.

Sub coroanele giganților de peste 500 de ani mișună peste 10.000 de specii de animale, de la organisme unicelulare, ciuperci, plante, insecte și până la vietăți familiare precum mistrețul, cerbul, capra neagră, lupul, râsul, buha, ursul brun, toate într-o strânsă legătură firească.

Dacă pădurea virgină dispare, se pierde o evoluție naturală de mii de ani – nu numai o lecție vie păstrată în adevărate laboratoare ale naturii dar și o parte a identității culturale a comunităților locale din România.

În Europa, pădurile virgine aproape că au dispărut. În România încă mai avem păduri virgine. Eco-regiunea carpatică înca mai găzduiește astfel de păduri, dintre care cele mai multe sunt în România. Păduri virgine mai există (încă) și în Bulgaria, Ucraina și Slovacia.

Dacă în 1974, 12% din pădurile României erau virgine, astăzi procentul a scăzut sub 2%. Iar partea și mai tristă este că ca la fiecare 1,2 secunde 3m2 de pădure virgină dispar. Definitiv! E suficient să prinzi The Deforastation Beat ca să realizezi cât de rapid pierdem puțin câte puțin din pădurile virgine care fac România să aibă încă acele locuri binecuvântate în care natura își urmează cursul firesc.

Dacă nu identificăm la timp care dintre păduri sunt virgine, nu le putem proteja împotriva tăierilor. Așa ca avem nevoie de ajutorul tau! Te poți implica acum sau poți aștepta. Dar dacă stai prea mult pe gânduri, ar putea fi prea târziu!

IMPLICĂ-TE ACUM pe VIRGINRADIO.RO/DEFORESTATIONBEAT!

 

FOTO: James MORGAN/ WWF

Articole similare

Primul zbor de turism spațial al companiei Virgin Galactic are loc joi. Printre pasageri se află și ...

Compania Virgin Galactic lansează joi, 10 august 2023, primul său zbor de turism spaţial. Pasageri v...

[BREAKFAST] ​​Virgin Galactic lansează în iunie primul zbor de turism spațial. Cât costă un bilet pe...

Compania de turism spaţial Virgin Galactic Holdings a declarat luni că un zbor de testare cu un echi...

Mirabela Dauer și Daniel Iordăchioaie, sărbătoriți la Virgin Radio Romania: ,,Învăț de la cei tineri...

Nu puțini sunt cei care știu că Mirabela Dauer, Angela Similea, Margareta Pâslaru și Daniel Iordăchi...