Smiley se implică în susținerea primei platforme dedicată educației remediale

NEWS
share

100.000 copii vor fi sprijiniți să recupereze materia pierdută în pandemie, iar Smiley este unul dintre artiștii care se implică în susținerea primei platforme dedicată educației remediale.

Smiley și artiștii HaHaHa Production printre care Sore, Feli, Emilian, Jo, Dorian, Jean Gavril, Juno, Seredinschi, Iova, Vlad Popescu, Vlad Cireșan, Vladimir Coman Popescu, Roland Kiss, Lucian Nagy, Șerban Cazan, Florin Boka sau Toby Ibitoye declanșează „campania celor 300.000”, prin care își mobilizează colegii, dar și societatea civilă să doneze pentru Educație și să sprijine inițiativa Narada.

Printr-un SMS la 8845 cu textul „ELEV”, sunt alocați câte 2 euro lunar, sumă prin care sunt susținute costurile educației remediale pentru copiii din comunitățile vulnerabile.

Donațiile obținute prin cea mai amplă mobilizare pentru susținerea educației de până acum vor fi folosite de Narada și HaHaHa Production pentru a oferi acces gratuit pe platforma de educație remedială care se va lansa pe 12 iulie și de care vor beneficia elevii claselor 0-8 din comunitățile vulnerabile din toată țara.

Vacanța de vară reprezintă o perioadă critică în care poate fi recuperată materia pierdută în timpul pandemiei. Ca urmare a întregii situații legate de pandemie în rândul școlilor, abandonul școlar a crescut la toate nivelurile de învățământ, potrivit rapoartelor oficiale. 4 din 10 copii din mediile defavorizate nu au participat deloc la cursuri, ceea ce creează un decalaj la nivel de cunoștințe de până la 2 ani față de cei care au frecventat cursurile.

Analfabetismul funcțional în România se ridică deja la un îngrijorător procent de 44%, conform testelor PISA, iar abandonul școlar are costuri sociale de 1 până la 2 milioane de euro, pe întreaga durată de viață a unui tânăr care abandonează timpuriu școala.

Astfel, perioada vacanței de vară este aleasă strategic pentru ca până la începutul noului an școlar diferențele de nivel de pregătire între elevii de aceeași clasă să fie ameliorate.

Obiectivul concret al campaniei naționale inițiate de Narada și susținută de Smiley și artiștii HaHaHa Production este unul ambițios – până la toamnă, la începutul noului an școlar, 100.000 de copii să poată fi sprijiniți să recupereze materia pierdută în pandemie.

„Iubesc copiii și felul în care ei își desenează viitorul cu mintea și cu sufletul. Sunt mici, dar uneori sunt mai mari decât noi, pentru că ei cred mereu că pot schimba lumea și că pot face orice. Cu timpul, pe unii dintre ei îi răpune emoțional realitatea, sărăcia, răutatea, neputința și se descurajează, se uită din ce în ce mai mult la limitele vieții lor, la diferențele dintre ei și ceilalți și apar în mintea lor dușmanii nu mai pot, nu mai vreau, eu nu sunt bun, nu mă ajută nimeni și așa pot ajunge adulți nefericiți, revoltați, frustrați și neimpliniți sufletește, personal și profesional. Școala este esențială pentru toți copiii, spun asta de câte ori am ocazia și cred cu tărie că educația este drumul cel mai scurt către lumea mare din care copiii pot alege ce își doresc să facă pentru viitor.

Vreau să contribui la școala din Romania, vreau să ajut atât cât pot copiii să ajungă să înțeleagă importanța și utilitatea școlii, vreau să spun cât de tare pot că fiecare copil trebuie să meargă la școală. Am ales împreună cu artiștii, producătorii și cei 300 000 de angajati virtuali de pe Facebook ai HaHaHa Production să ne luam de mână cu Narada și să aducem cât mai mulți copii din zonele defavorizate în școli.

Practic să luptam pe timp de vară pentru o toamnă cu mai mulți copii la școală. Hai ca se poate! E simplu, sms cu textul „ELEV” la 8845 si viitorul ne zâmbește frumos!”, spune Smiley.

Articole similare

Theo Rose și Smiley lansează „Ultimul dans”, valsul poveștilor de iubire fără sfârșit

Theo Rose și Smiley lansează „Ultimul Dans”, un vals al poveștilor de iubire fără sfârșit, care țin ...

Dj Project x JO - „Ultimul sărut” – Povestea iubirii care doare

„Ultimul sărut” e despre dragostea care lasă urme adânci, despărțirile care dor și întrebările care ...

Smiley dă START turneului național SmileyVerse în 7 orașe din țară

Smiley pornește într-un mult așteptat turneu prin țară și anunță o lună noiembrie petrecută într-o a...