Simona Halep donează bani pentru dotarea spitalelor din Constanţa şi Bucureşti care luptă cu noul virus gripal

Celebrități, CoolNews
share

Simona Halep, nr. 2 WTA,  a anunţat, marţi, pe reţelele de socializare, că va dona bani pentru dotarea spitalelor din Constanţa şi Bucureşti, în care sunt trataţi bolnavi de coronavirus.

„Din păcate, traversăm cu toţii o perioadă foarte grea, cu încercări noi pe care cu greu le-am fi putut imagina în urmă cu câteva luni. Este pe de altă parte şi ocazia perfectă să arătăm că ştim să fim solidari şi responsabili cu vieţile noastre şi ale celor din jurul nostru. În timp ce noi stăm acasă, medicii şi personalul medical fac eforturi uriaşe să trateze şi să salveze fiecare viaţă expunându-se personal pentru binele general. Haideţi să urmăm cu stricteţe indicaţiile transmise de autorităţi şi să contribuim astfel, fiecare dintre noi, la rezolvarea acestei probleme de natură să ne afecteze dramatic cursul normal al vieţii. Am decis să donez o sumă de bani pentru achiziţionarea echipamentelor şi materialelor necesare în asemenea situaţii, sumă ce va fi direcţionată imediat către autorităţile medicale din Bucureşti şi Constanţa. Încurajez pe toţi cei care pot să sprijine să contribuie şi ei la eforturile comune de combatere a acestui virus. Între timp, să avem cu toţii grijă de noi, să fim responsabili şi pozitivi! Să ne ajute Dumnezeu!”, a scris numărul 2 mondial, pe rețelele de socializare.

Clipul, mai jos:

Articole similare

Simona Halep, suspendată 4 ani pentru dopaj

Simona Halep a fost suspendată 4 ani pentru dopaj. Anunțul a fost postat și pe pagina de socializare...

Simona Halep reacționează în privința relației cu Joao Monteiro. Jucătoarea de tenis a postat pe reț...

Simona Halep, despre care presa a scris în ultimele zile că ar avea o relaţie cu Joao Monteiro, a an...

[BREAKFAST] Simona Halep, printre personalitățile care au rămas fără bifa albastră pe Twitter

Majoritatea personalităților, printre care și Simona Halep, au rămas joi fără bifă albastră pe platf...