Peste tot se vorbește de Game of Thrones. Și pe bună dreptate! Informațiile oferite de compania de monitorizare a piratieriei online MUSO arată că sezonul 7 din Game of Thrones a fost piratat de peste un miliard de ori.
Fără îndoială, sezonul 7 din Game of Thrones a fost cel mai vizionat dintre toate cele apărute până acum: oficial, fiecare episod a fost vizionat pe canalele legale de streaming de peste 32 de milioane de ori. Neoficial, pe căi ilegale, fiecare episod a fost vizualizat de 140 de milioane de ori.
Cele mai multe vizualizări ilegale au fost realizate online, pe platforme de streaming (84.7%), unde utilizatorii nu pot fi trași la răspundere pentru că nu piratează propriu zis episoadele pe calculatoarele proprii.
Cel mai piratat episod din sezonul 7 a fost cel cu numărul 6, pentru că hackerii au profitat de problemele de securitate ale HBO și l-au publicat cu ceva zile înainte de apariția lui oficială.