Cum a devenit serialul Squid Game popular în China deși Netflix este interzis

CoolNews, Filme
share

Dacă acum câteva zile scriam că „Squid Game” a ajuns pe locul 1 în peste 90 de țări (printre care și România), se pare că serialul devine popular și în China. Partea interesantă este că nu există nicio posibilitate legală să urmărești acest serial acolo.

Vorbim despre un studiu realizat de cei de la Korea JooAng Daily, care spune că serialul a strâns peste 1,7 miliarde de mențiuni pe rețeaua socială chineză Weibo, până la data de 4 octombrie. Tot publicația relatează că există foarte multe costume asemănătoare celor din serial care se vând neoficial prin intermediul magazinelor online.

Totul devine foarte ciudat când realizezi că Netflix, distribuitorul oficial al serialului, nu poate fi accesat din China. În aceași situație se află și Facebook sau Twitter, pe lângă alte multe platorme celebre.

Momentan nu există nicio cale legală prin care cetățenii chinezi să poată urmări Squid Game și știm sigur că se folosesc de piraterie. Dar asta nu s-a întâmplat doar cu Squid Game”, a declarat un oficial de la Netflix.

În momentul de față, Netflix nu pare să își dorească să ia atitudine nici în cazul piratării serialului, nici în vânzarea de merch neoficial. Mai mult decât atât, Lee Gyu-tag – profesor de la Universitatea George Mason din Coreea, a declarat pentru Korea JoongAng Daily: „Chiar dacă aceste seriale sunt consumate ilegal, ele ajută la promovarea culturii coreene. Ne-ar ajuta și mai mult dacă China ar slăbi aceste reguli.”

Deși nu ar fi primul serial în altă limbă decât engleză care ar rupe barierele, e remarcabil că o serie coreeană reușește să ajungă atât de populară, fiind chiar prima de acest gen.

E clar că cel mai mare ajutor pe care acest serial l-a primit este social media. Am putea să punem pariu că cel mai întâlnit costum la petrecerile de Halloween de anul acesta va fi format dintr-un trening de aceași culoare, un număr și biscuiți care să-i facă pe ceilalți să prindă cât mai clar referința.

Rămâne de vâzut cât timp va mai fi Squid Game pe locul 1. Doar ce a intrat Seinfeld pe Netflix, urmează ultima parte din La Casa de Papel și evident, filmele de Crăciun.

Articole similare

[BREAKFAST] Porumbelul arestat de poliția din Mumbai a fost eliberat. Era suspectat că ar spiona pen...

Un porumbel arestat de poliția din Mumbai, fiind suspectat că ar spiona pentru China a fost eliberat...

[BREAKFAST] Gheață la grătar, noua gustare care face senzație în China. Cum a apărut

Videoclipurile cu oameni care prăjesc cuburi de gheață pe grătar și le asezonează cu sosuri și condi...

[BREAKFAST] Porțiune din Marele Zid Chinezesc, distrusă de doi muncitori care au vrut să facă o „scu...

O parte a Marelui Zid Chinezesc a fost grav avariată de muncitorii din provincia centrală Shanxi, ca...