Save the Children Lebanon face apel la solidaritate

NEWS
share

Save the Children avertizează că intervenția umanitară în Beirut trebuie să fie promptă și solidară, astfel încât copiii să fie puși la adăpost și să primească îngrijire medicală și suport psihologic.

Imaginile și poveștile apărute peste noapte din Beirut au șocat lumea întreagă.

Spitalele din Beirut raportează că nu mai pot trata victime, deoarece sute de paturi s-au umplut imediat în urma exploziei, iar unele spitale au fost în întregime decimate în deflagrație.

Echipele Salvați Copiii de pe teren raportează că străzi întregi au fost șterse de pe hartă, iar mulți copii sunt dați dispăruți, deși eforturi colosale sunt făcute de echipele de salvare pentru a scoate oamenii de sub dărâmături. Este o situație cu adevărat disperată.

„Incidentul nu se putea întâmpla într-un moment mai prost, a lovit comunitățile care sufereau deja de impactul crizei COVID-19 și de deteriorarea economică. Portul principal al Beirutului, acum complet deteriorat, este vital pentru o mare parte din importul de alimente, cereale sau combustibil.

Toți locuitorii vor simți imediat deficitul de nevoi de bază ca urmare a acestei tragedii” a declarat Jad Sakr, Directorul Salvați Copiii Liban.

”Când o astfel de calamitate se întâmplă, intervenția imediată este vitală. E nevoie de un efort umanitar solidar, pentru a putea ajunge la copiii afectați de o dramă de proporții, într-un context care îi expune și mai mult bolilor, violențelor și insecurității sociale și emoționale. Lumea întreagă trebuie să aibă astăzi grijă de copiii din Beirut” , a declarat Gabriela Alexandrescu, Președinte Executiv Salvați Copiii România.

Persoanele fizice sau companiile pot dona online pe https://www.salvaticopiii.ro/ce-facem/protecție/situații-de-urgență/explozia-de-la-beirut sau în contul Organizației Salvați Copiii: RO 15 RNCB 0071011434790005.

Articole similare

Un TikToker a strâns peste 170.000 de dolari pentru a-i plăti datoriile unei femei și a o ajuta să s...

Un videoclip de 15 secunde postat pe TikTok a reușit să strângă aproape 170.000 de dolari pentru a a...

„Adding Machine, The Musical” caută susținători într-un mod inedit

În premieră pentru Europa, în România va fi pus în scenă spectacolul „Adding Machine, The Musical”. ...

Bullying pe net: Un sfert dintre elevi spun că au fost victime în ultimul an

Bullying-ul s-a mutat pe internet. Aproape 26% dintre elevi spun că au fost victimele cyberbullyi...