„Adding Machine, The Musical” caută susținători într-un mod inedit

NEWS
share

În premieră pentru Europa, în România va fi pus în scenă spectacolul „Adding Machine, The Musical”. Până ca aceasta să devină realitate, sub înaltul patronaj al lui Adrian Zuckerman, fostul ambasador al SUA în România, Asociația CREAS a organizat un eveniment pentru susținerea „Adding Machine, The Musical”.

“Adding Machine, the Musical”, pe muzica lui Joshua Schmidt, versuri de Jason Loewith și Joshua Schmidt, va intra în producție la toamnă, cu o distribuție fabuloasă formată din actori, cântăreți și dansatori.

Cu un concept al arhitectei Adina Mastalier, echipa va fi completată de coregraf și muzicieni, toți conduși de maestrul Alexander Hausvater, regizorul producției. Strângerea de fonduri va continua până la atingerea sumei necesare realizării acestei producții, anunță Asociația CREAS.

În Statele Unite ale Americii, foarte multe spectacole de succes de pe off Broadway sunt finanțate din surse private, majoritatea fondurilor fiind strânse în evenimente cum a fost cel de pe 8 iulie, de la Crowne Plaza.

Fostul ambasador Adrian Zuckerman, care și-a încheiat mandatul în februarie și a ales să rămână în România (unde s-a și născut), a avut această inițiativă remarcabilă, de a uni cultural și mai mult America de România.

„Sunt bucuros că putem realiza asemenea proiecte împreună și sunt recunoscător anilor în care am reprezentat Statele Unite în România ca diplomat. Astfel, am putut să cunosc oameni minunați, cu viziuni unice care ne inspiră și mobilizează. Într-un fel, simt că este de datoria mea să mă implic în asemenea evenimente și proiecte și voi continua să o fac”, a declarat diplomatul american.

Spectacolul „Adding Machine” a fost distins cu numeroase premii ale criticii muzicale și teatrale americane- Lucille Lortel Awards – 2008, Drama Desk Awards și Outer Critics Circle Awards și a fost montat în mai multe orașe din SUA, Canada și Australia. .

În România, „Adding Machine” va fi regizat de Alexander Hausvater, născut în România, la București, nevoit să emigreze în Israel, la vârsta de 7 ani, împreună cu întreaga familie. A regizat peste 200 de piese de teatru în întreaga lume. În 2000, a revenit în România, iar, în 2015, Uniter l-a premiat pentru întreaga activitate, iar Administrația Prezidențială l-a decorat cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor.

Articole similare

O actriță din România a fost selectată pentru distribuția unui musical din Londra. Vezi aici despre ...

Actrița Otilia Panainte a fost selectată în distribuția musicalului For Tonight, care va avea premie...

Un TikToker a strâns peste 170.000 de dolari pentru a-i plăti datoriile unei femei și a o ajuta să s...

Un videoclip de 15 secunde postat pe TikTok a reușit să strângă aproape 170.000 de dolari pentru a a...

Lucifer - musical? “Karaoke Celest” umple netul de reacții

“Karaoke Celest”, episodul musical din ”Lucifer”, despre care îți povesteam și pe virginradio.ro, es...