O veste minunată! S-a aprobat certificatul verde digital.
Joi dimineață Parlamentul European a votat definitiv în favoarea certificatului digital privind COVID.
Documentul ne lasă să călătorim în interiorul UE mai ușor și, ca să facem asta, trebuie să îl avem cu noi la granițe de la 1 iulie.
Parlamentul Uniunii Europene a votat că certificatul trebuie să fie emis gratuit de autoritățile statelor membre și poate fi digital sau pe hârtie.
Certificatul va include și un cod QR, cu ajutorul căruia se poate verifica autenticitatea sa.
Documentul va dovedi că deținătorul a fost vaccinat, s-a vindecat în urma infectării sau a obținut recent, un rezultat negativ la testul COVID-19.
Deținerea certificatului nu va fi însă o condiție prealabilă pentru a putea circula în cadrul Uniunii, așadar nu va fi considerat un document de călătorie.
Cine nu are certificatul, ar putea fi obligat să stea în carantină sau să se testeze înainte de intra într-o țară, dacă statul respectiv va impune așa ceva.