Renate Weber nu mai este Avocatul Poporului

NEWS
share

Avocatul Poporului, Renate Weber, își pierde funcția. Comisiile juridice ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au acordat, miercuri, raport de admitere, cu majoritate de voturi, solicitării PNL, USR PLUS şi UDMR pentru revocarea din funcţie a Avocatului Poporului, Renate Weber. Asta înseamnă că Parlamentul a demis-o pe Renate Weber din funcția de Avocat al Poporului.

Între altele, Renate Weber a fost acuzată, între altele, că ”a încălcat grav Constituţia prin acţiuni sau inacţiuni care au afectat buna funcţionare a sistemului sanitar prin starea de temere legitimă creată asupra personalului medical prin declanşarea Mecanismului naţional de prevenire a torturii în privinţa spitalelor care tratează bolnavi COVID-19”.

Avocatul Poporului, Renate Weber a respins acuzaţiile din cererea de revocare şi a precizat că, dacă nu ar fi fost invitată doar cu o oră înainte de începerea şedinţei, ar fi adus documente care să susţină activitatea instituţiei pe care o conduce.

„Nu am găsit articolul din Constituție pe care l-am încălcat, se fac doar trimiteri generale. Orice încălcare de lege care are corespondent în constituție poate atrage revocarea, altfel nu e cazul”, a declarat Renate Weber.

FOTO: Inquam Photos / George Calin

Articole similare

Nu a trecut moțiunea de cenzură împotriva guvernului Florin Cîțu

Moțiunea de cenzură la adresa Guvernului condus de Florin Cîțu a fost respinsă prin vot, de Parlamen...

Vlad Voiculescu, demis

Vlad Voiculescu nu va mai fi ministrul Sănătății. Cererea de revocare a fost trimisă de premier cătr...

Ministrul Sănătății a fost fotografiat fără mască în Parlament (AUDIO)

Vlad Voiculescu a fost fotografiat de jurnalişti în timp ce discuta cu un alt bărbat. Cei doi vorbes...