Rectorul UMF „Carol Davila” din București spune că admiterea ar putea fi dată pe Arena Națională

CoolNews, Viral
share

Examenul de admitere la Facultatea de Medicină și Farmacie „Carol Davila”, din capitală, ar putea avea loc, 26 iulie, pe Arena Națională.

”Finalmente ar fi în tribune, puşi la distanţă corespunzătoare, fiind în aer liber ar putea nici să nu poarte mască. Vor fi anunţaţi în ce sector din stadion vor fi”, a mai precizat Viorel Jinga.

Nu s-ar crea cozi, pentru că viitorii studenţi ar avea la dispoziţie zeci de intrări…Ne întrebăm, cum ar putea fi supravegheaţi candidaţii pe o suprafaţă de peste 100.000 de metri pătraţi? Arbitrii ar fi…cadrele didactice!

”Noi avem 1500 de cadre didactice care pot fi implicate. Mobilizăm cât mai multe cadre didactice printre rânduri”, a declarat medicul Viorel Jinga, rectorul UMF Carol Davila pentru MEDIAFAX.

Anul acesta, la Universitatea de Medicină și Farmacie din București sunt scoase 1.450 de locuri: Facultatea de Medicină – 700 de locuri buget și 150 de locuri taxă, Facultatea de Medicină Dentară – 190 de locuri buget și 100 de locuri taxă, Facultatea de Moașe și Asistență Medicală – 170 de locuri și Facultatea de Farmacie – 140 de locuri.

Majoritatea facultăților vor organiza admiterea de anul acesta online.

Articole similare

The International 10 - Dota 2 Championships, la București

Bucureștiul va fi gazda The International 10 - Dota 2 Championships. Turneul de la București e dotat...

EURO 2020: Meciul Franța - Elveția, în imagini (GALERIE FOTO)

Meciul EURO 2020 dintre Franța și Elveția a fost unul dintre cele mai intense din campionat, până ac...

Ce mănâncă oamenii politici care stau la sectorul VIP pe Arena Națională, la meciurile de la EURO 20...

Cei care au invitații în sectorul VIP de la Arena Națională beneficiază gratuit de mâncare și băutur...