Radu Mazăre vrea să facă nuntă în penitenciar

CoolNews, Energia aia bună
share

Radu Mazăre și-a cerut iubita în căsătorie din pușcărie. Chiar dacă ar fi putut face petrecere mare oriunde în lume, fostul edil al Constanței pare că și-a dorit o sărbătoare așa mai intimă, doar cu gardienii și nașii.

Fratele lui Mazăre a declarat presei că cererea în căsătorie s-a întâmplat la telefon, iar nunta va avea loc în iulie.

Tot el a explicat că după ce se vor cununa, Mazăre și proaspăta lui soție vor face pe nașii pentru colegul lui de celulă, care vrea să-și ceară prietena de soție.

„O să fie două nunți într-una. Nu o să fie o petrecere. Trebuie să mă ocup de verighete și mai am și sarcini pe care mi le-a dat”, a povestit Mihai Mazăre.

Fostul primar al Constanței Radu Mazăre, extrădat din Madagascar, este încarcerat acum la Penitenciarul Rahova, acolo unde va fi și nunta.

„El are un costum, cred că o sa ia costumul cu care merge la Înalta Curte și la nuntă. Nu are ce să facă cu două costume acolo. O să folosim același costum. Din ce știu, 10 persoane au voie să participe. Familia lui și familia Roxanei, ea urmând să vină spre sfârșitul lunii”, a mai declarat fratele lui Radu Mazăre.

Articole similare

[BREAKFAST] Căsătoria, tot mai jos pe lista de priorități: 37% dintre români spun „pas” nunților...

„Dar-ar naiba-n tine, dragoste… că la altar oricum nu mai ajung.” Cam așa pare să gândească o bună p...

[BREAKFAST] Câinii, martori speciali la nunțile din New York

În New York, iubitorii de animale au acum o modalitate inedită de a-și implica prietenii necuvântăto...

[BREAKFAST] Un moment de neuitat: Tatăl miresei și-a uitat fiica în drumul spre altar

Ziua nunții este întotdeauna plină de emoții, dar uneori acestea pot duce la situații neașteptate și...