Pfizer a transmis că vaccinul său experimental are o eficiență de peste 90% în prevenirea Covid-19

NEWS
share

Pfizer și BioNTech sunt primele companii care prezintă date de succes după testarea pe scară largă a unui vaccin anticoronavirus

Rata de eficacitate anunțată este mult peste cea de 50% solicitată de agenția pentru medicamente a SUA pentru un vaccin anticoronavirus. Datele nu au fost verificate încă de alți cercetători sau publicate într-o revistă de specialitate.
Pfizer și BioNTech au un contract de 1,95 miliarde de dolari cu guvernul SUA pentru livrarea a 100 de milioane de doze începând din acest an. Pe lângă acordurile cu SUA și UE, există înțelegeri cu Marea Britanie, Canada și Japonia.
Pfizer a spus că estimează că va produce până la 1,3 miliarde de doze de vaccin în 2021.

Danny Altman, profesor de imunologie la Imperial College London a spus că, din punct de vedere al impactului asupra pandemiei, ”este o veste bună, dar nu o veste bună cu efect peste noapte”.
El a avertizat că acesta, dar și alte potențiale vaccinuri de succes, vor avea nevoie să fie aprobate de autorități și să fie livrate în toată lumea, iar asta va dura.
Andrew Hill, cercetător senior în farmacologie la Universitatea Liverpool, a precizat că acest vaccin trebuie stocat la minus 80 de grade Celsius: ”Asta ar putea crea provocări logistice majore pentru inocularea în masă în afara zonelor urbane majore și în țări cu venituri mici sau medii”. ”Totuși, în principal, este un pas enorm în lupta contra Covid-19”, a adăugat acesta.

Articole similare

OMS: Nu este nevoie de vaccinare imediată împotriva variolei maimuţei

OMS nu crede că apariţia variolei maimuţelor în Europa şi America de Nord necesită vaccinări în masă...

Regina Elisabeta a II-a a fost testată pozitiv pentru COVID-19

Regina Elisabeta a II-a a fost testată pozitiv pentru COVID-19 duminică (20 februarie) și se confrun...

Restricții noi în Capitală, după ce incidența cazurilor a trecut pragul de 3 la mie

Restricții noi în Capitală, după ce incidența cazurilor a trecut pragul de 3 la mie. E obligatorie p...