Papa Francisc: Plăcerea culinară și cea sexuală sunt pur și simplu de natură divină (AUDIO)

Energia aia bună
share

Papa Francisc consideră că plăcerea culinară şi cea sexuală „sunt pur şi simplu de natură divină”, într-un volum de interviuri publicat miercuri în Italia.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

„Biserica a condamnat plăcerea inumană, brută, vulgară, dar, în schimb, a acceptat întotdeauna plăcerea umană, sobră, morală”, a răspuns Suveranul Pontif întrebărilor  adresate de Carlo Petrini, un scriitor şi expert italian în gastronomie.
„Plăcerea vine direct de la Dumnezeu, ea nu este nici catolică, nici creştină, sau altceva, este pur şi simplu divină”, a subliniat papa Francisc.
„Plăcerea de a mânca ne foloseşte pentru a ne păstra sănătatea mâncând, la fel cum plăcerea sexuală este făcută pentru a face iubirea să fie mai frumoasă şi pentru a garanta perpetuarea speciei”, a precizat Suveranul Pontif.

Papa se opune „unei moralităţi bigote” ce refuză noţiunea de plăcere, care a existat în istoria Bisericii Catolice şi care constituie „o interpretare greşită a mesajului creştin”.
Acea viziune „a făcut uriaşe pagube, care se resimt puternic încă şi în ziua de azi în anumite cazuri”, a mai spus Papa.

Articole similare

Papa Francisc, internat din nou în spital

Papa Francisc este internat din nou, într-un spital din Roma. Acesta va fi supus unei intervenții ch...

9GAG: Încă un like dat unui fotomodel de pe contul oficial de Instagram al Papei Francisc

Vă aduceți aminte că la sfârșitul lui noiembrie, un like dat de pe contul oficial de Instagram al Pa...

Contul de Instagram al Papei Francisc, "prins" cum i-a dat like unei modele de bikini

"-10 puncte în Rai", se amuză utilizatorii de internet, după ce au văzut că Papa Francisc i-a dat li...