Actrița de origine spaniolă, Itziar Ituño, interpreta lui Raquel Murillo (Inspector/Lisbon), unul dintre personajele cu cea mai spectaculoasă evoluție din serialul fenomen La Casa de Papel, vine pentru prima data în România la Comic Con Summer Limited Edition. Astfel, fanii o pot întâlni pe Itziar chiar înainte de premiera celui de-al cincilea sezon din Casa de Papel care va avea loc pe 3 septembrie.
Seria creată de Alex Pina a devenit rapid una dintre cele mai populare producții din lume după achiziția de către Netflix în 2017.
La Casa de Papel și-a adjudecat numeroase premii, inclusiv trofeul pentru Best Drama la gala International Emmy Awards și a devenit cel mai vizionat serial de pe platforma de streaming.
Itziar Ituño va fi prezentă la eveniment pe 28-29 august, sâmbătă (dupa-masă) la a doua sesiune și Duminică dimineață la prima sesiune.
Cele șase măsuri pe care East European Comic Con se bazează în 2021, sunt: accesul verificat, numărul de participanți este limitat (5000), sesiuni de maxim 5 ore, cu pauze de dezinfectare între acestea, o igienă sporită a mâinilor și, desigur, masca de protecție.
În primele două zile (26-27 august), evenimentul este dedicat celor care doresc să viziteze standurile expoziționale și magazinele prezente, iar în 28-29 august va avea că invitați actori din cele mai populare seriale și filme de la Hollywood. Evenimentul se va desfășura în București la Romexpo, în pavilioanele B1 și B2 și pe aleea din fața acestora.
FOTO: East European Comic Con – PR