Netflix lansează trailerul pentru „Sky Rojo”, noul serial de la creatorii „La Casa de Papel” – VIDEO

CoolNews, Filme
share

Umor negru, o porție sănătoasă de acțiune și adrenalină pură. Aceasta este promisiunea Sky Rojo, noul titlu Netflix care va avea premiera la nivel mondial pe 19 martie. Primul sezon adoptă un format cu adevărat inovator pentru un serial de dramă, venind cu opt episoade de 25 de minute și cu un mix de genuri prin care Álex Pina și Esther Martínez Lobato (La Casa de Papel), creatorii săi, au tradus „esența latină”.

Protagonistele din Sky Rojo, Coral (Verónica Sánchez), Wendy (Lali Espósito) și Gina (Yany Prado) își caută libertatea, fiind urmărite de Romeo (Asier Etxeandia), proxenetul lor de la Clubul Mireselor și de complicii acestuia, Moises (Miguel Ángel Silvestre) și Christian (Enric Auquer). Împreună, femeile pornesc într-o călătorie frenetică și haotică, pe parcursul căreia trebuie să facă față pericolelor de toate felurile și să trăiască fiecare clipă de parcă ar fi ultima. Prietenia lor se consolidează și protagonistele descoperă cel mai important lucru: împreună sunt mai puternice și au la îndemână mai multe opțiuni pentru a-și reface viețile.

„Ne-am dorit ca Sky Rojo să aibă aceeași acțiune frenetică, dar să folosim o durată de 25 de minute pentru a sublinia natura dinamică a acțiunii: evadarea, cursa pentru supraviețuire. Al treilea act al unui film sau al unui episod dintr-un serial este locul în care toată energia converge pentru a produce cea mai vibrantă explozie dintre toate conflictele care sunt povestite. Ceea ce ne-am propus a fost să facem un al treilea act constant, să ne canalizăm întreaga poveste prin acea energie frenetică „, spun Álex Pina și Esther Martínez Lobato.

Filmat la Madrid și Tenerife, Sky Rojo are două sezoane de opt episoade confirmate. 

Trailerul serialului, mai jos:

Articole similare

Oscar 2024: 6 filme nominalizate pe care le poți vedea pe Netflix

Pe data de 10 martie, lumea cinematografiei se pregătește pentru una dintre cele mai prestigioase ce...

Bridgerton revine cu sezonul 3 în două părți, în mai și iunie

Astăzi, Netflix și Shondaland anunță că Bridgerton va reveni pentru cel de-al treilea sezon în 2024....

Vezi aici trailerul pentru BERLÍN, un spinoff La Casa de Papel

„Suntem aici pentru a studia un jaf la cea mai mare casă de licitații din Paris”. Netflix lansează a...