NANE a lansat aseară NANALIEN, cu peste 20.000 de oameni care așteptau, simultan, primul clip

Energia aia bună, Muzică
share

NANE este, poate, artistul care a fost cel mai vizibil în jumătatea asta de an.

Este artistul care a reușit să pună în același timp 5 piese în trendingul românesc, unele ajungând chiar pe locul 1.

Artistul și-a lansat aseară cel mai nou album, așteptat de fani încă de pe la jumătatea lunii mai. Iar așteptarea asta s-a văzut în cifre: Aproape 20.000 de oameni au așteptat simultan, la 00:00, lansarea singurei piese care are și clip, momentan: „La Saltea”.

Piesa se află momentan pe #10 în trending, cu peste 140K vizualizări, dar suntem convinși că va crește frumos.

NANE  a vorbit în dimineața asta cu Bogdan, Shurubel și Ionuț, iar Shurubel și-a adus aminte de o întâmplare de prin 2014, atunci când artistul făcea parte din OkapiSound. Aceștia și-au adus aminte drumul lui NANE până astăzi și modul în care el a crescut, prin muncă susținută.

EMBED CODE Copiază codul de mai jos pentru a adăuga acest clip audio pe site-ul tău.

Albumul e disponibil pe toate platformele de streaming, inclusiv YouTube Music, Spotify sau Apple Music.

Avem pentru tine și un super GIVEAWAY pe Instagram, so check this out:

https://www.instagram.com/p/CB3Y7t5hwqz/

Articole similare

Alduts Sherdley x NANE colaborează și lansează „HAOS”

Muzical vorbind, vă veți delecta cu o combinație spumoasă de R&B și Funk, lirical vorbind, veți ...

Dupa patru ani de asteptare, Mihail a lansat albumul de debut - To Whom We Return

Dupa ani ani de asteptare, timp in care a compus zeci de piese, dar si regizat propriile videoclipur...

“Silver & Gold | Chapter II” - universul strălucitor al lui Minelli

Marcăm data de 3 martie 2023 ca data în care Minelli își deschide porțile universului său creativ, u...