”Macii înfloresc iarna”, primul album EMAA

Muzică
share

După ce s-a făcut remarcată în colaborarea cu The Motans, EMAA lansează primul său album, ”Macii înfloresc iarna”, care vorbește despre un extaz continuu, despre o viață fără lipsuri, despre lucruri care nu se văd, dar se simt, și gânduri nespuse.

Albumul conține șapte piese, patru cântate doar de EMAA plus trei colaborări cu Bastien, Bruja și Killa Fonic.

Melodiile care compun albumul pot fi ascultate direct pe YouTube dar sunt disponibile și pe magazinele digitale.

“Este primul meu album. Am avut grijă să îl lucrez cu oamenii cu care am avut o chimie puternică și un flow organic, sincer. Fiecare colaborare m-a întregit, într-un fel sau altul, lucru care e aproape imposibil de transpus în cuvinte.

Fiecare poveste militează pentru un <> absolut, iubire necondiționată și acceptarea durerii în sine atunci când iubirea dispare și recurge la instinctul pe care îl au in general copiii, de a trece peste orice obstacol fără să arate cât de mare a fost bruiajul de fapt. Ordinea pieselor este aleatorie, firul lor nefiind cronologic, așa cum au fost scrise”, a declarat EMAA.

Piesele de pe albumul ”Macii înfloresc iarna”:

Macii înfloresc iarna

Extaz Murdar (feat. Killa Fonic)

Zboară

Kundalini (feat. Bruja)

Copilul

Luna și stelele (feat. Bastien)

Nebună

Articole similare

EMAA a lansat „În căutarea fericirii", o piesă despre locurile în care găsim fericirea

EMAA revine cu „În căutarea fericirii", o piesă nouă care vorbește despre goana de zi cu zi și despr...

Holy Molly face marele anunț - artista lansează primul ei album, „PULS”, pe 12 septembrie

Holy Molly marchează un moment definitoriu în cariera sa: pe 12 septembrie, artista lansează oficial...

Cabron a venit la Virgin Radio Breakfast și ne-a adus un album „Fenomenal” – la propriu

Dimineața de azi la Virgin Radio Breakfast a fost una cu adevărat… fenomenală. Cabron, unul dintre v...