Lorena Vișan, vedetă în noile experimente ale lui Fere. Cerșetoria, cel mai puternic brand românesc de export

Celebrități, CoolNews
share

Lorena Vișan, fenomenul Tik Tok cu aproape 700.000 de urmăritori, este primul invitat în noile experimente sociale pe care Gabriel Fereșteanu urmează să le lanseze luni, pe 26 iulie.

După aproape 7 milioane de vizualizări pe Youtube cu primele 30 de experimente, Fereșteanu se pregătește să revină cu proiectul său de online din dorința de a fi impreună pentru o societate mai frumoasă.

,,Cred cu tărie că împreună putem. Ce este diferit acum față de experimentele anterioare este că ne dorim să găsim soluții în fiecare episod care să contribuie la o societate mai frumoasă. Dincolo de statistici și prevederi legale, există îndemnuri și sfaturi pentru că prin contribuția fiecăruia dintre noi poate fi mai bine”, zice Fere.

,,Mi-a fost foarte greu la filmări”

Peste 8000 de lei pe lună câștigă o mână întinsă la colț de stradă românesc, conform Poliției Locale. Dincolo de asta, în fiecare oraș mare din Europa, la orice colț de stradă vei găsi o poveste made in Romania gata sa primească câte un euro.

Lorena Vișan poate fi urmărită luni, într-o nouă ipostază, departe de cele cu care v-a obișnuit în online. Astfel, creatorul de conținut se alătură celor care cred că ,,e nevoie și de tine ca să fie bine.” Cu o poveste despre silicoane, cu foarte puțin potențial emoțional, Lorena a întins mână doar ca să îi incurajeze pe ceilalți să nu susțină cerșetoria.

,,Cred foarte tare că trebuie să muncim și că prin contribuția fiecăruia dintre noi putem avea o societate și mai frumoasă. Filmările au durat aproximativ două ore, iar la început mi-a fost extrem de greu. Mi-a fost rușine, chiar dacă nu se vede pe cameră. Mă bucur să mă întâlnescu cu urmăritorii mei și nu numai ei, într-o nouă ipostază”, încheie Lorena.
Pe 26 iulie, pe contul de tik tok @feresteanu, puteți vedea experimentul integral.

Până una alta aveți câteva secunde de teaser mai jos

 

View this post on Instagram

 

A post shared by FERE (@gabriel.feresteanu)

Articole similare

(P) Îmbrățișează viitorul cu "Future Jobs Cup", un proiect TikTok și Școala de Valori

Într-o lume în continuă evoluție digitală, este din ce în ce mai important să dobândim abilități ese...

INNA cucerește Asia: challenge-ul ”Up” de pe TikTok, aproape 850 000 de videouri

INNA continuă seria pieselor de succes care cuceresc topurile internaționale. Single-ul ”Up” în cola...

Comisia Europeană interzice angajaților să folosească aplicația TikTok. Care este motivul

Comisia Europeană interzice TikTok pe telefoanele angajaților săi. Instituția invocă motive de secur...