Nu se știe exact unde a apărut prima oară bradului de Crăciun, însă există mai multe legende.
Una dintre cele mai cunoscute spune că bradul de Crăciun își are originea în secolul al VII-lea, când Sfântul Bonifacius a plecat în Germania pentru a preda cuvântul Domnului. Acesta era supărat pentru că niște păgâni venerau un stejar și a luat decizia de a-l tăia, iar în locul acestuia a crescut un brad. Sfântul Bonifacius a fost uimit de ceea ce tocmai s-a întâmplat și a considerat că bradul este un semn de credință. Oamenii au început să venereze bradul și a devenit un simbol al creștinismului.
O altă legendă spune că în jurul anului 1500 oamenii au început să vadă în bradul de Crăciun un simbol al copacului din Paradis. Pe vremea aceea, bradul era împodobit cu mere roșii.
În secolul al XVI-lea, însă, familiile creştine au început să decoreze brazii cu hârtie colorată, fructe şi dulciuri. Dar mai înainte, în secolul al XII-lea, oamenii obişnuiau să atârne brazii de Crăciun în tavan, cu vârful în jos, ca simbol al creştinătăţii.
