”Leaving Neverland”, documentarul care a împărțit lumea în două tabere – VIDEO

CoolNews, Energia aia bună
share

Tot Globul discută zilele astea despre documentarul ”Leaving Neverland”, produs și difuzat de HBO și în care se prezintă mărturiile a doi copii, acum adulți în toată firea, care ar fi fost abuzați sexual de Michael Jackson.

S-a ajuns până în punctul în care multe radiouri de pe Planetă au declarat că nu vor mai difuza piesele lui Michael Jackson, într-un gest de a condamna un asemenea comportament.

S-au creat evident două tabere. Sunt persoane care îl condamnă dur pe artist și oameni care îi iau apărarea, refuzând să creadă că geniul muzicii pop a fost capabil de asemenea gesturi grave.

Potrivit mărturiilor celor doi, Michael Jackson ar putea fi privit ca un personaj care depunea eforturi să convingă puști de câțiva ani că sunt speciali și au nevoie de un tratament deosebit, pentru a-i convinge să vină să locuiască pe proprietatea lui.

Copiii care aveau șansa să ajungă la Neverland povestesc că tot ce se întâmpla acolo era ca un basm devenit realitate pentru ei.

Totul până când artistul îi convingea să doarmă împreună și apoi îi agresa sexual, comportament care nu li se părea deplasat la vremea aceea și despre care nu vorbesc cu ură nici acum.

Articole similare

Nepotul lui Michael Jackson este cel care îl va interpreta pe Regele Muzicii Pop în filmul biografic...

Tocmai ce s-a anunțat că urmează să vină un biopic despre Michael Jackson și vestea nu vine așa, pur...

Snoop Dogg spune că are o piesă cu Michael Jackson care nu a fost lansată niciodată

Snoop Dogg și Michael Jackson au lucrat împreună la o melodie, dar nu a fost lansată niciodată. L...

SICKOTOY lansează un remake al faimoasei piese “Billie Jean” (VIDEO)

SICKOTOY lansează un remake al faimoasei piese “Billie Jean” de la Michael Jackson, în colaborare cu...