Tot Globul discută zilele astea despre documentarul ”Leaving Neverland”, produs și difuzat de HBO și în care se prezintă mărturiile a doi copii, acum adulți în toată firea, care ar fi fost abuzați sexual de Michael Jackson.
S-a ajuns până în punctul în care multe radiouri de pe Planetă au declarat că nu vor mai difuza piesele lui Michael Jackson, într-un gest de a condamna un asemenea comportament.
S-au creat evident două tabere. Sunt persoane care îl condamnă dur pe artist și oameni care îi iau apărarea, refuzând să creadă că geniul muzicii pop a fost capabil de asemenea gesturi grave.
Potrivit mărturiilor celor doi, Michael Jackson ar putea fi privit ca un personaj care depunea eforturi să convingă puști de câțiva ani că sunt speciali și au nevoie de un tratament deosebit, pentru a-i convinge să vină să locuiască pe proprietatea lui.
Copiii care aveau șansa să ajungă la Neverland povestesc că tot ce se întâmpla acolo era ca un basm devenit realitate pentru ei.
Totul până când artistul îi convingea să doarmă împreună și apoi îi agresa sexual, comportament care nu li se părea deplasat la vremea aceea și despre care nu vorbesc cu ură nici acum.