Începe SPOTLIGHT – Bucharest International Light Festival

CoolNews
share

Joi, 12 aprilie, se dă startul startul celei de-a patra ediții Spotlight – Bucharest International Light Festival cu un spectacol de amploare susținut de două trupe internaționale în Piața George Enescu.

Începând cu ora 20:30 zeci de mii de bucureșteni și turiști sunt așteptați la spectacolul de lumini ce va fi deschis de un show impresionant al trupei de dans high-tech Light Balance din Ucraina, finaliști la emisiunea America’s Got Talent 2017.

După evenimentul de deschidere instalațiile vor putea fi descoperite pe traseul principal dintre Biblioteca Centrală Universitară și Splaiul Independenței.

În premieră au fost incluse în traseul Spotlight următoarele puncte strategice: Arcul de Triumf, Muzeul Național de Istorie Naturală Grigore Antipa, Palatul Știrbei, Ateneul Român, Ministerul Afacerilor Interne, Piața Universității, Teatrul Național București, Primăria Municipiului București.

Pe Arcul de Triumf vor fi proiectate episoade scurte ilustrate din istoria României printr-o instalație pregătită de Festival of Lights Art Collective din Germania.

Calea Victoriei, una dintre cele mai vechi artere ale Bucureștiului va fi luminată de „Povestea unei străzi”, ce prezintă cele mai importante momente, personalități și clădiri legate de acest loc, de la Palatul Cantacuzino la Coana Mița Biciclista și aventurile străzii de-a lungul secolelor.

Laserul Big Piano va fi amplasat în Piața Revoluției, având claviatura prevăzută cu senzori de apăsare care declanșează secvențe sonore sofisticate și în același timp  „pictează” spațiul înconjurător cu lumini inteligente și grafică laser. 

Multe alte surprize de acest gen îi așteaptă pe participanți joi, începând cu ora 20:30.

Programul Spotlight începe, în fiecare zi de festival, de la ora 20.30 și se încheie la ora 23.00, iar detalii despre program și instalațiile participante la Spotlight 2018 sunt disponibile pe arcub.ro și spotlightfestival.ro.

 

Articole similare

Peste 120.000 de persoane au vizitat Spotlight Festival, cel mai mare festival de artă vizuală în ae...

Cea de-a şaptea ediţie a Festivalului Spotlight – Geometry of the City a fost principala destinaţie ...

Cele mai frumoase 10 fețe bărbătești în 2018, conform criticilor

Critcii au făcut un top al celor mai frumoase fețe bărbătește, iar în acest top, de exemplu, Leonard...

Cele mai bune filme ale anului 2018, conform WIRED

Teoretic, bunica ne învăța că bobocii se numără primăvara, dar noi îi numărăm la sfârșit/început de ...