Ilinca Stan, tânăra pe care publicul a urmărit-o pe scena Românii au talent, lansează piesa de sezon „Crăciun pentru totdeauna”

CoolNews, Muzică
share

Ilinca Stan, tânăra de 12 ani pe care publicul a urmărit-o în cadrul emisiunii Românii au talent, unde a urcat pe scenă alături de Eugenia Nicolae, lansează cel de-al doilea său single, piesa de sezon „Crăciun pentru totdeauna”.

Melodia vorbește despre anii copilăriei și visurile celor mici legate de un Crăciun continuu, cu multe cadouri, zăpadă din abundență și distracții pe măsură. Melodia este compusă de către artista Eugenia Nicolae, care i-a fost și profesoară de muzică, alături de producătorul Rimenescu, în studioul Bad Sheep Entertainment.

https://www.youtube.com/watch?v=S0eKJLm8pD4&ab_channel=IlincaStan

Ilinca studiază muzica de la vârsta de 6 ani, canto și pian, și este elevă a școlii de muzică Music Tech School, având-o ca profesoară pe Irena Elena Stefan. Mica artistă are în palmares deja o serie de premii din industria muzicală, precum Premiul I la secțiunea pop românesc din cadrul Concursul Național de Interpretare Instrumentală și Vocală Viitori muzicieni, 2019, și Premiul I din cadrul secțiunii pop internațional la Concursul Național de Interpretare Instrumentală și Vocală Viitori muzicieni, 2019, desfășurat în București.

„Filmarea videoclipului a fost distractivă, deoarece a trebuit să dansez, să cânt și să deschid cadouri. Nu am avut emoții ca la primul videoclip, dar voiam să iasă bine. Nu a fost nevoie să tragem foarte multe cadre, iar filmarea videoclipului a fost chiar amuzantă și frumoasă. În schimb, la înregistrarea piesei, în studio, am avut emoții, pentru că eu credeam că refrenul nu îmi va ieși. Îi mulțumesc Eugeniei Nicolae, lui Liviu Rimenescu și întregii echipe care a lucrat la acest colind minunat!” a declarat Ilinca Stan.

Pe lângă colaborarea cu Eugenia Nicolae, interpreta de 12 ani are la activ și alte colaborări cu o sumedenie de artiști. Alături de Irena Elena Stefan, Bogdan Dumitraș și de școala de muzică „Music Tech School” a participat la piesa „Crăciunul cum vrei tu”, compusă de către Bogdan Dumitraș.

Crăciun pentru totdeauna este un cântec vesel scris pentru draga mea Ilinca. Am compus cea de-a 2 piesa pentru fetița care mai ieri avea câțiva ani și venea la mine la lecții de canto…Mă bucur pentru evoluția ei. Este deșteaptă, frumoasă, talentată, pasionată. Când am scris piesa cred că întâi m-am gândit la mine. M-am dus rapid în anii copilăriei și mi-am amintit că tot ce îmi doream atunci era să am un Crăciun pentru totdeauna. Să nu avem teme, responsabilități, să fie mereu zăpadă, să ne putem da cu săniile, părinții să fie și ei în concediu de sărbători. Uneori încă îmi mai doresc acest lucru. Cred că toată lumea iubește sărbătorile de iarnă și atunci e simplu… le vrem “pentru totdeauna”. Piesa este produsă de Liviu Tanasoiu și Dani Joo în studio-ul Bad Sheep Entertainment. Am făcut încă o dată o echipă buna pentru Ilinca!”, a declarat Eugenia Nicolae.

Articole similare

Eugenia Nicolae lansează primul său album, „Lume nouă”. Artista a sărbătorit momentul printr-un show...

Eugenia Nicolae, cunoscută publicului datorită felului creativ prin care îmbină folclorul cu muzica ...

Eugenia Nicolae lansează o piesă plină de optimism: „Dragoste nouă”, parte din EP-ul „Lume nouă”...

Eugenia Nicolae lansează Dragoste nouă, o melodie plină de optimism și cea de-a patra piesă de pe Lu...

„Să vină ielele”, o nouă piesă de la Eugenia Nicolae, care hipnotizează publicul, inspirată din folc...

Să vină ielele este cea de-a treia piesă de pe Lume nouă, EP-ul de 5 melodii pe care artista îl va l...