Eugenia Nicolae lansează primul său album, „Lume nouă”. Artista a sărbătorit momentul printr-un show de zile mari

Celebrități, CoolNews, NEWS
share

Eugenia Nicolae, cunoscută publicului datorită felului creativ prin care îmbină folclorul cu muzica pop, a lansat de curând primul EP din cariera sa: Lume nouăDe pe mini albumul Lume nouă face parte piesa lansată recent alături de Sișu Tudor, Omule, cât mai poți, precum și piesele La, la, la, Dragoste nouă și Să vină ielele. Cea de-a cincea piesă care va completa albumul va fi lansată în curând pe platformele de streaming. Artista a marcat momentul printr-un concert de zile mari, unde a împărțit scena cu muzicienii din trupa sa, dar și cu artiști invitați precum: Alexandra Ungureanu, Majiii, Sișu Tudor și Rimenescu.

„A fost cel mai frumos concert pe care l-am avut vreodată. Am cântat atât de liniștită, efectiv m-am bucurat de fiecare clipă, de muzică. Recunosc însă că eram foarte stresată înainte de concert. Organizarea în sine a acestei lansări a fost provocatoare, am muncit enorm, atât eu cât și mica mea echipă de oameni cărora le mulțumesc din suflet. Am reușit să facem un eveniment privat cu intrare liberă și doar un antreprenor poate să înțeleagă câtă muncă este în spatele acestei decizii. Cu câteva zile înainte de concert abia mai puteam vorbi, am avut o răceală care s-a așezat fix în laringe… m-am rugat la Dumnezeu și am fost în formă vocală bună în ziua concertului. Când am urcat pe scenă și am văzut privirile atât de sincere din fața scenei: familia, prietenii, precum și fanii proiectului meu, m-a cuprins o stare de liniște și bucurie. Din acel moment doar m-am lăsat în voia muzicii mele. A fost grozav! Aș repeta tot ce am făcut până astăzi doar ca să ajung să mai simt bucuria concertului Lume nouă.”, a spus Eugenia Nicolae.

Lansarea acestui album reprezintă un vis devenit realitate pentru artistă, care a declarat că a muncit la acest vis încă din copilărie: „Mi-am proiectat această lansare de la 10 ani. Tot în perioada aceea visam și la un album de colinde. Sper ca în noiembrie să apară și primul album de cântece de iarnă. Ușor, ușor, dorințele copilului din mine ajung realitate.”

Eugenia Nicolae a ajuns cunoscută publicului român datorită felului creativ prin care îmbină folclorul cu muzica pop. Vocea sa inconfundabilă, care transmite emoție, este dublată de talentul pentru compoziție. Artist complex, Eugenia este cea care își compune propriile piese. Eugenia a colaborat cu o mulțime de artiști proeminenți din industria muzicală de la noi, precum Randi, Puya, Cazanoi Brothers sau Elena Gheorghe. De asemenea, a compus piese și pentru alți artiști români, precum Theo Rose, Spike și pregătește multe alte surprize pentru public.

Articole similare

Eugenia Nicolae lansează o piesă plină de optimism: „Dragoste nouă”, parte din EP-ul „Lume nouă”...

Eugenia Nicolae lansează Dragoste nouă, o melodie plină de optimism și cea de-a patra piesă de pe Lu...

„Să vină ielele”, o nouă piesă de la Eugenia Nicolae, care hipnotizează publicul, inspirată din folc...

Să vină ielele este cea de-a treia piesă de pe Lume nouă, EP-ul de 5 melodii pe care artista îl va l...

Eugenia Nicolae lansează piesa La la la, parte a primului său EP! „Cred că toată lumea are nevoie de...

Piesa La la la, despre care Eugenia Nicolae a declarat că avem nevoie cu toții de o astfel de melodi...