Holy Molly și Zodier te vor face ,,Fericit” cu noua lor piesă

CoolNews, Muzică
share

Holy Molly și Zodier îți aduc piesa ,,Fericit” – un adevărat manifest al unei iubiri puternice, care strălucește cu o lumină ce pare să nu se stingă niciodată. Cu o combinație captivantă de versuri încărcate de pasiune și armonii vibrante, această piesă îți captivează inima încă de la primele acorduri.

Holy Molly impresionează prin sound-ul său plin de emoție, transmitând fiecare sentiment cu o sinceritate tulburătoare, în timp ce Zodier creează un cadru sonor care amplifică fiecare puls al acestei iubiri arzătoare. Versurile conturate de Zodier povestesc despre o legătură care transcende timpul și spațiul, o iubire care nu se teme de provocări și obstacole, ci le înfruntă cu determinare și pasiune.

Piesa a fost scrisă de Zodier, Adrian Iordan, Alexandru Turcu și Dan Ionescu. Producția a fost realizată de Adrian Iordan și Alexandru Turcu.

Holy Molly este o cântăreață, compozitoare și actriță cunoscută pentru vocea sa puternică și versurile captivante. Artista este considerată o stea în ascensiune în industria muzicală românească și nu numai. Single-ul său „Shot a Friend” i-a adus o nouă bază de fani și un disc de aur, deoarece piesa a ajuns pe primul loc în topul celor mai ascultate melodii în Polonia și în topurile CIS, continuând succesul internațional al pieselor precum „Menage a Trois”, de asemenea premiată cu discul de aur, „Back to Her” și „Twinkle Twinkle”. A urmat lansarea hitului „Plouă” în colaborare cu Tata Vlad, o piesă care a urcat pe prima poziție în topurile radio din România. Single-ul său „Watch Me” a reușit, de asemenea, să rămână în Top 10 Airplay Radio în România timp de mai multe săptămâni, devenind una dintre cele mai ascultate piese în acea perioadă, iar „Sunday Night” a ajuns pe locul trei în Radio Chart în Polonia. În 2023, artista a lansat alături de ADI piesa „Totul meu”, care a ajuns #1 în topul celor mai ascultate de la radio și #1 în România pe platforma TikTok, fiind cea mai utilizată piesă a anului. În plus, artista a dezvăluit EP-ul său de debut intitulat „Liliac,” iar single-ul său recent „Freaks in Town” a stârnit interes în Turcia.

Zodier a descoperit pasiunea pentru muzică la vârsta de 10 ani, când mama sa i-a cumparat o chitară din supermarketul din oraș. A învățat singur să cânte la instrument și, câțiva ani mai târziu, a început să cânte pe străzile din Timișoara, cu intenția de a aduce măcar puțină lumină pe fețele trecătorilor. Influențat de artiști precum Ed Sheeran, Eric Clapton, Post Malone și The Motans, artistul a început să-și scrie propriile versuri, trimițându-le apoi către The Motans prin intermediul social media. A fost invitat la scurt timp după de către acesta la o serie de sesiuni, unde a lucrat alături de producători titrați precum Marci & Sebi (INNA, Carla’s Dreams, The Motans, Irina Rimes), Alex Turcu (Carla’s Dreams, Irina Rimes, Alina Eremia) și Damian Rusu (The Motans, Irina Rimes, Damian Drăghici, Connect-R). Piesa sa, ,,Albastru răsărit”, s-a aflat în Top 100 Radio Airplay România, pentru ca ulterior artistul să lanseze un întreg EP, intitulat ,,Mă auzi?”. Ultima sa colaborare alături de YUKA, ,,La Sacou”, a stat timp de 4 săptămâni în Top 10 cele mai ascultate piese de la radio, ajungând până pe locul #6.

Articole similare

Holy Molly și Zodier îți aduc videoclipul piesei ,,Fericit”

Videoclipul piesei „Fericit”, colaborarea dintre Holy Molly și Zodier, este o explorare plină de cul...

Holy Molly - la un pas de Grammy-uri. Artista declară că ar fi avut șansa să cânte la celebrul eveni...

Premiile Grammy adună cele mai mari vedete din lume la un loc. Beyonce, Celine Dion, Bruno Mars, Ade...

Holy Molly aduce live-ul piesei ,,Pastila de somn" într-o galerie de artă

,,Pastila de somn" este piesa pe care să o asculți ca să simți că poți să faci orice, e ca un duș re...