Confidenţialitate

Grevă spontană la CFR! Niciun tren nu mai pleacă din Gara de Nord!

CoolNews, NEWS
share

Toate trenurile care ar fi trebuit să sosească în Gara de Nord din București au întârzieri, iar călătorii aflați în gară au fost anunțați că își vor primi banii înapoi, conform biziday.ro

Sindicaliștii CFR au anunțat încă de vineri că “vor proroga” circulația trenurilor dacă guvernul le prorogă creșterea de salarii și au cerut o întâlnire luni dimineața cu ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu.

În această dimineață au oprit lucrul de la ora 8 angajații care repară locomotivele, iar de la ora 11 au existat informații privind faptul că și impiegații de mișcare ar fi oprit lucrul și, implicit și circulația trenurilor. Printre primii care au încetat activitatea sunt cei de la Regionala Iași, angajații companiei de infrastructură protestând în stațiile Iași, Suceava și Bacău, potrivit unor postări pe grupurile de Facebook.

După discuțiile cu sindicaliștii, ministrul Grindeanu nu a fost foarte clar în privința unei înțelegeri privind evitarea opririi trenurilor: “Am avut în aceasta dimineața întâlniri cu managerii companiilor din CFR, în situația în care niște domni înaintea mea au promis foarte multe lucruri, statutul feroviarilor, mărirea salariilor, facilități de la 1 ianuarie. Pe de alta parte tot acea guvernare spunea ca infrastructura fervoiară trebuie sa dispară. În discuțiile pe care le-am avut, le-am spus o realitate. Este o realitate economica neplăcută sau nesustenabilă. Statul roman s-a angajat prin PNRR în 2022 să eficientizeze aceste companii. Sunt dispus la dialog, dar voi avea ca și coordonate sustenabilitatea economica și jaloanele pe care trebuie să le îndeplinim în 2022. Împreună cu managerii si liderii de sindicat trebuie sa găsim soluții ca veniturile sa crească. Dialogul continua si dupa ședința de guvern.”

Articole similare

CFR are app: CFR Călători mersul trenurilor și bilete online

CFR și-a lansat aplicație de mobil. Pentru început, aplicaţia CFR este disponibilă doar pe dispozit...

Trenurile soarelui, lansate azi de CFR

Trenurile soarelui sunt lansate azi de CFR. Turiştii au la dispoziţie 40 de trenuri ce vor asigur...

Ministrul Transporturilor a depus plângere la DNA pentru cei care au blocat metroul. Care ar fi infr...

Ministrul Transporturilor a depus plângere la DNA pentru că cei care au blocat metroul ar fi comis m...